Dezastrul de la Antrefrig: cum arată acum hala care a poluat tot Bucureștiul VIDEO

Publicat: 24 sept. 2025, 13:23, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Dezastrul de la Antrefrig: cum arată acum hala care a poluat tot Bucureștiul VIDEO
Sursa foto: captură video

Depozitul Antrefrig din zona Pantelimon, Sectorul 2, a fost devastat de un incendiu puternic izbucnit marți seară, în jurul orei 20:00. Flăcările, extrem de violente, au afectat o suprafață de aproximativ 7.000 de metri pătrați, iar după mai bine de 12 ore de intervenție hala arde încă, prezentând semne clare de prăbușire.

Hala, aproape complet distrusă

Acoperișul clădirii s-a prăbușit în mare parte, iar structura metalică a fost compromisă de temperaturile ridicate. Potrivit pompierilor, focul a distrus atât alimente și băuturi, cât și substanțe chimice, ceea ce a dus la un nor masiv de fum negru și toxic.Un bucureștean din comunitatea „Sector 2 – Informații și dezbateri” a publicat imagini înregistrate cu depozitul din zona Fântânica-Pantelimon.

În cursul nopții, 26 de autospeciale au intervenit pentru limitarea incendiului, iar miercuri dimineață în zonă acționau încă 14 echipaje. Imagini filmate de localnici arată că depozitul fumegă în continuare.

Poluare peste limite și mesaje RO-Alert în lanț

Cantitățile mari de fum au determinat autoritățile să transmită patru mesaje succesive RO-Alert pentru București, avertizând populația să evite deplasările și să rămână cu ferestrele închise.

Agenția Națională de Mediu a confirmat că nivelul particulelor poluante PM10 și PM2,5 a depășit de până la șapte ori pragul admis în mai multe zone ale Capitalei. Bucureștenii au semnalat, în primele ore ale dimineții, că aerul era greu de respirat.

Autoritățile dau asigurări că nu mai există pericol

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a declarat miercuri că expunerea populației la fum a fost una limitată, iar în prezent nu mai există riscuri pentru sănătate. Aceasta a precizat că depozitul deținea autorizațiile de mediu necesare și fusese verificat anterior de autorități.

„Astăzi este în regulă ca lumea să iasă pe stradă. Expunerea a fost una punctuală, câteva ore, și recomandările au fost respectate de populație”, a explicat Buzoianu.

Situația aerului, revenită la normal

În cursul zilei de miercuri, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a transmis că valorile poluării atmosferice din București au revenit la normal. Totuși, incendiul continuă să ardă, iar pompierii rămân la fața locului pentru a preveni reizbucnirea focului.