Dialog la nivel înalt între România și Israel. Oficial român, întâlnire cu Netanyahu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/11/Curtea-Penala-Internationala-a-emis-mandate-de-arestare-pentru-premierul-israelian-Benjamin-Netanyahu-si-alte-doua-nume-importante.jpg)
Consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, Cristian Diaconescu, a efectuat o vizită oficială în Israel, unde s-a întâlnit cu premierul Benjamin Netanyahu. Discuția dintre cei doi lideri a avut loc într-un context delicat și a vizat întărirea parteneriatului strategic dintre România și Israel.
Cristian Diaconescu, întâlnire cu Netanyahu
Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, întrevederea a fost concentrată pe consolidarea cooperării bilaterale, în special în domenii-cheie precum securitatea, apărarea și economia.
Partea română a transmis un mesaj clar de continuitate și stabilitate în relațiile bilaterale, subliniind importanța unei colaborări active și a unei prietenii durabile între cele două națiuni. Oficialii au reafirmat dorința de a menține un dialog constant și aplicat, în vederea consolidării unei relații tradiționale, marcate de încredere reciprocă.
”Consilierul Prezidențial Cristian Diaconescu a avut o întrevedere oficială cu Prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale dintre România și Israel. Au fost abordate subiecte de interes comun, cu accent pe domenii precum securitatea, apărarea și economia.
De asemenea, a fost reafirmată importanța continuării unui dialog constant și aplicat între cele două state.Relația dintre România și Israel rămâne una solidă, sprijinită de o colaborare activă și de o prietenie durabilă între cele două națiuni”, arată Administrația Prezidențială.
Întâlnirea dintre Diaconescu și Netanyahu a fost, însă, dublată de o controversă declanșată în plan intern, în România, de declarațiile candidatului la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan. Acesta a afirmat public că, în cazul în care ar ajunge președinte, ar respecta mandatul emis de Curtea Penală Internațională (CPI) și ar cere arestarea lui Benjamin Netanyahu dacă ar veni în România.
Reacții dure din Israel: „Declarație ruptă de realitate”
Afirmațiile lui Dan, făcute în plină campanie electorală, au fost percepute în Israel ca un atac diplomatic grav, stârnind reacții virulente din partea mai multor oficiali israelieni. Miniștrii guvernului Netanyahu, printre care cei ai Culturii și Sportului, al Mediului, al Afacerilor Diasporei și al Rezilienței Naționale, au condamnat ferm poziția exprimată de candidatul român.
Printre cei mai vocali s-a numărat Yitzhak Wasserlauf, ministrul pentru Negev, Galileea și Reziliență Națională, care a criticat în termeni duri declarația lui Nicușor Dan. Oficialul israelian a transmis că un lider european ar trebui să stea alături de Israel, nu să susțină acțiuni ostile, catalogând poziția politicianului român drept complet ruptă de realitate.
De asemenea, alți membri ai executivului israelian au susținut că astfel de declarații pun în pericol relațiile diplomatice dintre cele două țări și pot afecta încrederea reciprocă construită în decenii de colaborare.
În contrast puternic cu afirmațiile lui Nicușor Dan, George Simion a transmis un mesaj clar de sprijin pentru Israel. Simion a afirmat că, dacă Benjamin Netanyahu ar vizita România, l-ar trata cu același respect cu care ar fi primit un președinte american precum Donald Trump.