Dieta care te întinerește cu 4 ani în doar 4 săptămâni. Secretul: mai puține grăsimi, mai multe cereale integrale
După doar patru săptămâni de dietă bogată în fibre și săracă în grăsimi, vârstnicii dintr-un studiu al Universității din Sydney au obținut analize specifice unei vârste biologice cu până la patru ani mai mici. Cercetătorii arată că regimul câștigător nu a eliminat nici carnea, nici carbohidrații, ci a schimbat proporțiile din farfurie.
Dieta de patru săptămâni care a „întinerit” organismul cu până la patru ani
Schimbarea alimentației poate lăsa urme măsurabile în organism mult mai repede decât s-ar crede. Studiul, publicat în revista Aging Cell, a urmărit 104 femei și bărbați cu vârste între 65 și 75 de ani.
Timp de o lună, participanții au primit acasă mâncarea pregătită special pentru experiment. Nu au avut de numărat calorii. Adică puteau mânca până se simțeau sătui.
Iar rezultatul a fost asociat, în anumite grupuri, cu un profil al analizelor tipic unei persoane cu până la aproximativ patru ani mai tinere. Asta nu înseamnă însă că oamenii au întinerit la propriu sau că îmbătrânirea celulară a dat înapoi.
Cum au măsurat cercetătorii vârsta biologică
Cercetătorii nu s-au uitat la riduri sau la firele de păr alb. Ei au analizat parametri din organism care arată cum stau metabolismul și sistemul cardiovascular.
Echipa condusă de Alistair Senior a folosit metoda Klemera-Doubal, cunoscută și ca KDM. Modelul combină mai mulți biomarkeri și compară vârsta biologică a unei persoane cu vârsta din buletin. Printre indicatorii introduși în calcul se află tensiunea arterială, colesterolul, glicemia și insulina. Mai mult, au contat circumferința taliei și markerii inflamației.
Tocmai de aceea, autorii avertizează că rezultatele nu dovedesc că organismul poate deveni cu patru ani mai tânăr într-o singură lună. Glicemia, tensiunea și grăsimile din sânge reacționează repede la schimbarea alimentației. Așa că, odată îmbunătățite, ele coboară rapid valoarea calculată de algoritm, fără ca procesele profunde ale îmbătrânirii să fie inversate.
Grupul cu mai puține grăsimi și mai mulți carbohidrați a avut cele mai bune rezultate
Cei 104 participanți au fost împărțiți în patru grupuri. În toate dietele, proteinele au asigurat 14% din energia totală.
Două regimuri au combinat proteine animale și vegetale. Celelalte două au fost predominant vegetariene, cu aproximativ 70% din proteine venite din plante. Pe lângă asta, dietele s-au diferențiat prin proporția de grăsimi și de carbohidrați.
Reducerea carbohidraților nu a fost, în sine, secretul. Grupul care a urmat dieta omnivoră bogată în grăsimi nu a înregistrat o schimbare semnificativă a vârstei biologice estimate. Dimpotrivă, în celelalte trei grupuri, estimarea a scăzut.
Cea mai mare diferență a apărut la participanții cu dieta omnivoră săracă în grăsimi și mai bogată în carbohidrați. După patru săptămâni, profilul lor calculat prin metoda KDM era cu aproximativ 3,5–4,1 ani mai tânăr decât al grupului de referință.
Ce trebuie să pui în farfurie ca să îți îmbunătățești analizele
Regimul cu cele mai bune rezultate nu a scos carnea din meniu și nici nu a renunțat la carbohidrați. Participanții au mâncat din belșug legume, fructe și cereale integrale. Alături de ele au avut cantități moderate de carne, pește, ouă și lactate.
Contează însă de unde vin carbohidrații. În dieta testată, aceștia au provenit mai ales din cereale integrale și din alimente puțin procesate, nu din zahăr adăugat sau din produse făcute cu făină rafinată.
În același timp, meniul a avut mai puține grăsimi, inclusiv saturate, și mai multe fibre vegetale. Practic, modelul testat de cercetători se reduce la câteva schimbări simple. Printre ele se numără mai multe legume și fructe, cereale integrale în locul celor rafinate, proteine din surse variate și mai puține alimente bogate în grăsimi saturate.