DIETA japoneză care poate preveni ceva grav

Publicat: 27 iul. 2020, 22:15, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
DIETA japoneză care poate preveni ceva grav

Este o afecțiune de care suferă astăzi aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume, iar cercetătorii caută de multă vreme soluţii pentru a preveni această boală.

E vorba despre demență, în legătură cu care un raport întocmit nu demult de către experții britanici și suedezi arăta ceva îngrijorător. Și anume că boala ar putea declanșa o criză în domeniul sănătății și cel social, la nivel mondial, costurile fiind din ce în ce mai mari, iar numărul bolnavilor dublându-se până în 2030.

Iată că oamenii de știință japonezi au aflat că demenţa senilă poate fi prevenită, dacă oamenii s-ar concentra pe un consum abundent de fructe. Cercetătorii japonezi consideră că o dietă bogată în fructe, în special citrice, poate încetini declinul memoriei şi poate preveni apariţia bolii Alzheimer sau a altei forme de demenţă, potrivit rosbalt.ru. Cercetătorii din Japonia mai consideră, de asemenea,  că un consum mare de citrice reduce cu 23% riscul de apariţie a demenței senile. La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la Universitatea Tohoku, din Japonia, care au efectuat un studiu pe această temă, timp de șase ani. Un articol despre acest studiu a fost publicat în revista „British Journal of Nutrition”.

Bogate în flavonoide

Prin urmare, o dietă controlată din punct de vedere medical, care conține citrice, poate preveni așa ceva. Ce anume exact ar trebui să include această dietă? Cercetătorii niponi recomandă următoarele citrice: lămâi, portocale, pomelo, minole, clementine, limetă. Cercetătorii japonezi au studiat datele a peste 13.000 de persoane, cu vârsta de peste 65 de ani și au constatat că persoanele care consumau citrice de la trei până la patru ori pe săptămână prezentau un risc cu 18% mai scăzut de apariţie a demenței, iar la persoanele care consumau fructe zilnic riscul de apariţie a demenţei era cu 23% mai scăzut.

Oamenii de știință niponi explică că citricele sunt bogate în flavonoide. Este vorba despre polifenolii vegetali, cum ar fi naringenina, hesperidina, narirutina (flavonoida-7-O-glycoside) și neohesperidina, care au un efect antioxidant, antiinflamator și îmbunătățesc transmiterea semnalelor la nivelul sistemului nervos.

Date valoroase

Cu referire strictă la flavonoide, acționează ca antioxidanți, care pot preveni sau încetini deteriorarea celulelor cauzate de molecule instabile. Ele reduc chiar inflamația în organism, care este o caracteristică comună a multor boli cronice. Cele mai multe dintre aceste mecanisme explică beneficiile pentru sănătate raportate în studiile pe animale sau pe celule – iar datele din aceste studii pot fi incredibil de valoroase pentru a înțelege modul în care funcționează flavonoizii asupra corpului uman, potrivit The Conversation. La modul general vorbind, s-a  descoperit că un aport dietetic mai mare de flavonoizi pe termen lung este asociat cu riscuri mai mici de boală Alzheimer și demență la adulții americani.

Cu alte cuvinte, pus totul cap la cap, descoperirea japoneză confirmă și alte studii care converg spre ajutorul unei asemenea diete în combaterea unei afecțiuni dificile.