Digitalizarea comerțului din piețele tradiționale: POS la tarabă și coduri QR

Procesul de digitalizare a ajuns deja în câteva piețe din țara noastră și se traduce prin echiparea vânzătorilor de la tarabe cu POS-uri pentru plata cu cardul, dar și cu coduri QR care duc clientul către datele de identificare ale producătorilor.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) doreşte extinderea Proiectului „Plata cu cardul la piaţă”, dar şi utilizarea codurilor QR cu ajutorul cărora cumpărătorii vor putea verifica atestatele producătorilor, a declarat, marţi, preşedintele AAPR, Teodor Ioan Birţ.

Proiectul a început, a fost implementat cu succes în câteva oraşe din ţară – şi mă refer în primul rând la Sibiu, Bucureşti, în sectorul 1, Iaşi şi Galaţi. Colaborarea cu Mastercard şi Patria Bank continuă în acest sens, proiectul se va dezvolta, se va extinde pentru că este un proiect foarte bun, foarte bine primit de producători, cât şi de cumpărători. Este o modalitate simplă, eficientă de a face cumpărături, iar prin această modalitate venim în sprijinul generaţiilor tinere pe care dorim să le aducem în piaţă, pe care încercăm să le ajutăm să descopere gustul produsului românesc„, a spus Birţ, la evenimentul „Piaţa agroalimentară – continuitate pentru comunitate”.

Potrivit acestuia, producător va deţine un POS, iar banii „intră foarte repede în cont şi oamenii se bucură pentru că nu mai au nevoie de bani cash în buzunar”.

Referitor la proiectul de identificarea a producătorilor pe baza codurilor QR, Teodor Ioan Birţ a afirmat că este o altă modalitate prin care se doreşte mai multă transparenţă.

Codul QR este o altă modalitate prin care încercăm să fim mult mai transparenţi. Deja este implementată în piaţa din Alexandria şi în următoarea perioadă se va extinde şi în celelalte pieţe din ţară. Este vorba despre un cod pe care îl poate tasta oricine, simplu, cu ajutorul unui telefon, iar în urma acestei tastări putem să avem în prima fază datele de identificare ale celui care este la masă, deci, practic, putem verifica dacă este producător şi dacă produsele pe care le are pe masă corespund cu cele din carnetul de producător. Ştiţi foarte bine că una dintre temerile celor care vin să cumpere din piaţă este de a nu fi păcăliţi, în sensul în care să nu meargă la standurile de producători şi să dea peste comercianţi acolo, motiv pentru care prin această metodă au siguranţa că fac aceste cumpărături direct de la producători”, a explicat Teodor Ioan Birţ.

La eveniment a fost prezent ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a felicitat pe participanţi şi a menţionat că piaţa este locul unde se vede activitatea fermierilor.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România (AAPR) a marcat marţi 10 ani de la înfiinţare.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Apărării:„România ar aprecia în mod deosebit o contribuție cu trupe...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Slovenia, o întâlnire bilaterală cu omologul său,...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...