DIICOT a început cercetarea penală în cazul accesării datelor privind vaccinarea, de consilierul lui Vlad Voiculescu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au început cercetările în cazul accesării datelor privind vaccinarea de către Ștefan Voinea, consilierul fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a declarat, duminică, pentru Aleph News, că cercetările privind accesarea datelor din Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV), au început și se fac in rem, pentru fapte.

La acest moment se desfășoară cercetări in rem pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”, a spus procurorul șef Porime.

Corpul de control al Prim-Ministrului a făcut verificări cu privire la procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19, demarat de Ministerul Sănătăţii, fiind verificate în cadrul controlului activităţile specifice mai multor instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii şi a celor aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuţii legale în privinţa gestionării Platformei naţionale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 şi a Registrului Electronic Naţional de Vaccinări (RENV).

După ce a fost sesizat DIICOT-ul în urma verificărilor Corpului de Control, iar ministrul Voiculescu a fost demis, acesta a declarat că premierul Florin Cîţu are un comportament demn de junta militară, care nu are nicio legătură cu o ţară europeană.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...