DIICOT demontează schema imobiliară a unui consilier AUR: zeci de bătrâni rămași pe drumuri

La Constanța, un consilier local AUR a intrat în vizorul DIICOT pentru o schemă de manual în „arta deposedării bătrânilor”. Nu e vorba de o singură lovitură, ci de zeci de case luate printr-un mecanism atent pus la punct. Oficial, omul promitea ajutor. În realitate, documentele semnate sub presiune, contractele de împrumut și împuternicirile redactate „în favoarea” seniorilor s-au transformat într-o rețea de jaf legalizat.

Ceea ce DIICOT descrie seamănă cu un caritas imobiliar: oamenii vulnerabili erau convinși că primesc sprijin, dar la final se trezeau fără casă, fără drepturi și fără speranță.

Consilierul AUR cercetat de DIICOT în scandalul „fabricii de moșteniri” se numește Vlad Virgil. Acesta este consilier local în comuna Oltina, județul Constanța, și este acuzat că ar fi coordonat o rețea în care bătrânii vulnerabili au fost deposedati de proprietăți prin intermediul unor documente confuze, executări silite și implicarea unor persoane din domeniul notarial și executării silite.

Contradicția dintre discurs și realitate

Ironia e monumentală. AUR a apărut pe scena politică urlând că apără „românii simpli”, „bătrânii abandonați de stat”, „săracii uitați de politicienii corupți”. Iar acum, un reprezentant al partidului apare în fața procurorilor pentru că exact pe acești bătrâni i-a jupuit de ultima avere.

Dincolo de caz, întrebarea devine inevitabilă: cât din „patriotismul economic” al AUR e, de fapt, o simplă strategie de îmbogățire pe spinarea celor slabi?

Schema, în câteva mișcări

– Se identificau persoane vârstnice, singure, vulnerabile.
– Li se oferea „sprijin” – bani, ajutor în acte, un viitor mai sigur.
– Erau convinși să semneze documente obscure, prin care proprietatea trecea „temporar” în mâinile consilierului sau ale intermediarilor.
– Finalul era previzibil: bătrânii își pierdeau casa, iar clanul politico-imobiliar câștiga.

Nimic nu e mai perfid decât să transformi fragilitatea umană în monedă de schimb electoral și financiar.

Politica „casei naționale”

Dincolo de ancheta DIICOT, povestea e emblematică pentru modul în care populismul se transformă în practică: lozinci mari, fapte mici și murdare.

AUR s-a prezentat ca partidul care „dă case tinerilor”, care „aduce resurse românilor”, care „se luptă cu trădătorii din politică”. Iar realitatea crudă e că unii dintre reprezentanții săi au devenit exact opusul: predatori imobiliari, vânzători de iluzii, samsari cu discurs patriotic.

Aurul e doar vopsea

Într-o țară unde bătrânii abia supraviețuiesc din pensii mizere, să le furi casele e mai mult decât corupție. E crimă morală. Și pentru că vorbim de AUR, concluzia se scrie singură: niște javre ieșite la furat.

Planul Simion – pe când AUR dădea case, nu le lua

Și dacă tot am ajuns la partea cea mai comică, e momentul să desfacem firul promisiunii electorale celebre: Planul Simion – programa imobiliară miracol, cu case la 35.000 de euro.

1. Ce era promisiunea?
   AUR venea cu „Planul Simion”, o măsură bombă: un milion de apartamente noi în zone rezidențiale moderne, complet infrastructurate (școli, centre comerciale, etc.), la preț de producător – 35.000 € pentru două camere, 50.000 € pentru trei, 75.000 € pentru patru camere.
2. Coadă reală, speranțe reale
   Știri reale: mii de oameni stăteau la coadă la sediile AUR din capitale și orașe mari, să semneze „contractul” – singurul document care oferea… speranță. Unii au primit număr, alții doar iluzii.
3. Scenă de campanie vs. realitate
   Casa model era construită în 12 zile în satul Brăniștari – cost estimat 29.300 €, inclusiv materiale și muncă. Simion a spus-o pe șleau în studiouri TV: „a fost doar marketing, o formă de spargere a blocadei informaționale”.
4. Evidența tehnico-economică
   Dincolo de discurs, piața imobiliară reală spune o altă poveste. Prețurile la construcție sunt cel puțin 700 €/mp, iar dezvoltatorii serioși spun că cel mai ieftin a fost 49.000 € pentru o locuință de 68 mp, cu tot cu mobilă și utilități.
5. După fastul electoral: disimulare și uitare
   La aproape un an după lansare, Planul Simion a dispărut din discursul public. A fost înlocuit cu „turul 2, înapoi” – adică alt pseudo-mesaj electoral – iar promisiunea apartamentelor ieftine s-a evaporizat.

Ce ne spune asta?

Într-o țară unde mulți nu au nici măcar o cameră proprie, promisiunea asta a fost medicament pentru suflete. Dar a fost eticheta goală pe un borcan scump – marketing electoral ascuns sub eticheta „speranță”. Și odată adunați oamenii cu buletinul în mână, odată trimise datele personale, promisiunea suporta deconectarea rapidă de la realitate.

Finalul amar:

AUR nu dădea case, doar pictura pe carton din față: „case la 35.000 €” – slogan care a adus un val de voturi, nu locuințe. AUR a vândut vise, a colectat adrese și date, și a rămas cu aplauzele din campanie, dar și cu o bază de date consistentă. Astea, dacă vă întreabă cineva, se vând foarte bine pe la marii retaileri. Ăia care te sună cu oferte.

Antena 3 ne pune la dispoziție și niște…

… stenograme din dosarul procurorilor:

„Vlad Virgil: Da!

Vlad Marcela: A mierlit?

Vlad Virgil: N-a mierlit încă…

Vlad Marcela: Mda… mai ducee…

Vlad Virgil: Ei… vine salvarea, dar mă duc până acasă că am pe cineva la mine și i-am lăsat pe acolo.

Vlad Marcela: Aaa…

Vlad Virgil: Ce urât face! Cum dă ochii peste cap, cum se strâmbă. Ferească Dumnezeu! Să vezi ce fug ăștia! Nu stau în cameră acolo, că le e frică.

Vlad Marcela: Îl duci la spital?

Vlad Virgil: Păi nu am niciun diagnostic de la el. Nu știu dacă îl ia la spital, dar o să pățesc cum am pățit cu baba, să mi-o ducă la morgă, să stau pe acolo să plătesc. Nu e pagubă că moare. Eeee… lucru mare!

Vlad Marcela: E…

Vlad Virgil: Am porc, am carne, vă dau sarmale să mâncați.

Vlad Marcela: Nu e vorba de asta.

Vlad Virgil: Asta e ce vrei. Ăsta e cursul vieții, Dar îi chinuie Dumnezeu. Țipă Doamne, dă ochii peste cap, se strâmbă, se sucește mâinile, s-a învinețit și la m*** și la urechi și la mâini. Of, Doamne, nu îmi mai trebuie moși și babe!

Vlad Marcela: A! Gata, Te-ai săturat? Păi…

Vlad Virgil: Nu mai îmi trebuie nici moși, nici babe. Îmi bag p… în moși și-n babe.

Vlad Marcela: Păi! Păi!

Vlad Virgil: Nu mai îmi trebuie, că m-am săturat!”

Compasiune, prieteni, nu glumă.