Din culisele funcționării ilegale a Fermei Dacilor

Publicat: 29 dec. 2023, 11:20, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Din culisele funcționării ilegale a Fermei Dacilor
Din culisele funcționării ilegale a Fermei Dacilor

Tragedia de la Ferma Dacilor a scos la lumină o uriașă caracatiță a intereselor și aranjamentelor, iar declarațiile șefului ANPC, Horia Constantinescu, și a ministrului Economiei, evidențiază complicitatea instituțiilor de stat la „clădirea” dezastrului de la Tohani.

După tragedia de la Ferma Dacilor, mai mulți oficiali au început să dea diverse explicații, dar, în același timp, să paseze responsabilitatea și, bineînțeles, să promită tot felul de măsuri care mai de care mai aberante sau alambicate care n-au nicio legătură cu realitatea.

Vuvuzelele PSD de serviciu de la …Ferma Dacilor

Declarația de ieri a ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, senatorul PSD de Prahova, Radu Oprea, prin care a anunțat că va schimba criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică încearcă să deturneze atenția de la responsabilitatea celor care, prin complicitate tacită sau la vedere, au pus umărul la tragedia de la Ferma Dacilor.

Numai că schimbarea, prin ordin de ministru, a criteriilor de clasificare turistică, prin prezentarea la verificarea unei structuri de primire turistică a „autorizației de construire, care are ca parte componentă și autorizația la incendiu”, este pe lângă lege. Dar ce mai contează, dă bine la televizor că, vezi Doamne, luăm măsuri!

Un alt personaj care a încercat deturnarea atenției este președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), impus de PSD, controversatul Horia Constantinescu. Acesta, după ce a făcut reclamă la Ferma Dacilor, a recunoscut că este prieten de 31 de ani cu cel care controlează această locație-Cornel Dinicu. Mai mult, Horia Constantinescu a avut tupeul să declare după ce s-a aflat că Ferma Dacilor funcționa ilegal că „Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră atunci când mâncaţi într-un local cereţi toate autorizaţiile”, demonstrând astfel că era la curent cu tot ce mișca la acea locație de la Tohani. Din păcate, tot ascunzându-se, an de an, gunoiul sub preș s-a ajuns la tragedia de Crăciun de la Ferma Dacilor. Însă, documentelor oficiale cercetate acum de procurori demonstrează, negru pe alb, că mai multe instituții ale statului erau la curent cu ceea ce se întâmpla la Ferma Dacilor, mai ales că întreaga construcție era numai din lemn.

Prevederi legale clare, dar ignorate

Nota de constatare nr.1655 din 2 septembrie 2016 a Consiliului Județean Prahova, condus atunci de Bogdan Toader, evidențiază o serie de ilegalități privind construcția Fermei Dacilor. În primul rând și cel mai important, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile legale stipulate în Hotărârea nr. 915 din 3 noiembrie 2015 „privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi”. Concret. La articolul 3 al acestei hotărâri se stipulează că: „Dispunerea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, în condiţiile legii, şi care au aria desfăşurată mai mare de 200 mp, având destinaţia de comerţ, cultură sau turism, se realizează în oricare din următoarele situaţii”, printre care:

-depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;

– neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;

-categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune.

Ce înseamnă, mai concret, aceste prevederi? Că pensiunea Ferma Dacilor nu se încadra în categoria clădirilor cu „nivelul V de stabilitate la incendiu”, adică nu era o construcție doar cu parter, ci mai avea și un etaj ridicat. Numai că accesul de la parter către etaj se făcea printr-o scară de lemn, deși legislația în vigoare interzicea acest lucru și drept dovadă cei aflați la etaj nu s-au putut salva pentru că scara fiind din lemn a ars. Elocvent este faptul că la incendiul de la Snagov al localului deținut de Pescobar, cei zece angajați străini care locuiau la etajul locației s-au evacuat pentru că a existat o scară de beton între parter și etaj care nu ars și, astfel, s-a putut face evacuarea oamenilor.

CJ Prahova: Nu a existat o autorizare a lucrărilor de construcţii de la Ferma Dacilor

Totodată, în acea notă de constatare a CJ Prahova se menționează că nu a existat o „autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune”, deși în Hotărârea nr. 915/2015 se prevede foarte clar că absența acestui document conduce automat la oprirea funcționării locației Ferma Dacilor. Dar nu s-a întâmplat acest lucru. Mai mult, la articolul 5 al acestei hotărâri se menționează că „Oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se realizează până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu”. Ori ferma Dacilor nu avea autorizație la incendiu la momentul tragediei.

De asemenea, la același articol se mai stipulează că „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a), măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se dispune pentru o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data comunicării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”.

Asta înseamnă că trebuia oprită funcționarea Fermei Dacilor pentru „depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc”. Dar, nu s-a întâmplat nimic după acel control al CJ Prahova și Ferma Dacilor a continuat să funcționeze deși era ilegal, iar ISU Prahova avea cunoștiință de faptul că locația funcționa ilegal.

Poliția a verificat …iar șeful a fost promovat

Oarecum surprinzător, în acea notă de constatare s-a menționat că au fost sesizate organele de urmărire penală, adică Inspectoratul Județean de Poliție Prahova condus atunci, atenție, de către actualul adjunct al Poliției Române, chestorul Eduard Mirițescu. La aceea vreme s-au făcut ceva cercetări în acest sens, dar nu s-a întâmplat nimic, iar ulterior Eduard Mirițescu a fost promovat la conducerea Poliției Române.

Controlul discret al ANPC și ANSVSA la Ferma Dacilor

La una dintre ședintele din această săptămână de la Prefectura Prahova, condusă de prefectul PSD Virgil Nanu, s-a mai detonat o bombă privind ilegalitățile de la Ferma Dacilor. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova a efectuat înainte de tragedie un control la Ferma Dacilor și totul era în regulă. Însă, președintele ANPC, Horia Constantinescu a ezitat să precizeze despre acest control. De ce oare?

În schimb, ministrul Economiei, Radu Oprea, în subordinea căruia se află ANPC, n-a suflat o vorbă despre controlul de la Ferma Dacilor, dar mai ales despre declarațiile halucinante ale lui Horia Constantinescu, atât după tragedia de la Tohani, cât și după descinderea la localul lui Pescobar. De ce oare? Foarte simplu: Horia Constantinescu și Radu Oprea sunt din același partid, adică PSD, și cum corb la corb nu-și scoate ochii, povestea merge mai departe și alții sunt vinovații.

Însă, ceea ce nu se spune public este faptul că unul dintre consilierii lui Radu Oprea este chiar fostul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, Corneliu Buzu, adică fostul subaltern al lui Horia Constantinescu. Și tot întâmplător, prefectul impus de PSD la Prahova, Virgil Nanu, a fost timp de vreo nouă ani directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, adică și pe vremea când se intabulau terenurile de la Tohani unde s-a construit Ferma Dacilor.

Practic, acum, după tragedia de la Tohani, se demonstrează că o serie de instituții ale statului de la nivelul județului Prahova, și chiar de la nivel central, cum ar fi pompierii, poliția, ANPC și ANSVSA, aveau cunoștiință de ilegalitățile de la Ferma Dacilor, dar au pus batista pe țambal. Rezultatul: opt morți!