Din octombrie 2021, doar cu pașaport în Marea Britanie

Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii a anunțat că începând din octombrie anul viitor intrarea călătorilor din Uniunea Europeană pe teritoriul acestei țări se va face doar pe baza pașaportului.

Noua regulă va fi valabilă și pentru călătorii veniți din Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein, țări non-membre ale UE.

„’Atunci când se va încheia perioada de tranziție, vom avea controlul frontierelor noastre și vom introduce noul nostru sistem de imigrație pe baza de puncte, mai ferm și mai corect. Abordarea noastră clară și corectă va trata în mod egal oameni din orice parte a lumii. Retragerea graduală a folosirii cărților de identitate la frontieră, care sunt unele dintre documentele cel mai puțin sigure, este o etapă importantă în a ne face mai sigure frontierele”, a explicat ministrul britanic de interne Priti Patel, potrivit site-ului guvernului britanic www.gov.uk.

Trebuie precizat că Regatul Unit al Marii Britanii a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, dar se află într-o perioadă de tranziție în vigoare până la finalul anului, timp în care va continua să aplice regulile și normele europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...