Dincolo de țevi și catalizatori: „robinetele” financiare care țin în viață cea mai mare rafinărie din țară

Rompetrol Rafinare, operatorul Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, funcționează ca o unitate industrială de prelucrare a petrolului și într-un sistem financiar complex. Dincolo de țevi, rezervoare și catalizatori, fluxurile de bani între companiile grupului KMG din Kazakhstan sunt esențiale pentru viața de zi cu zi a rafinăriei de la malul mării. Documentele financiare aferente perioadei august–noiembrie 2025, publicate pe portalul Bursei de Valori București, arată cât de profund depinde compania de sprijinul grupului-mamă.

Datorii uriașe față de capitalurile proprii

La prima vedere, cash pooling pare o strategie obișnuită. Companiile dintr-un grup își centralizează lichiditățile pentru a gestiona mai eficient plățile și încasările și pentru a diminua nevoia de finanțare externă.

Documentele interne arată că soldul mediu lunar al cash pooling-ului în lei se situează între –1,9 și –2 miliarde lei, echivalentul a –76 până la –96 milioane dolari sau între 20 și 30 milioane euro, cu variații relativ constante. În paralel, capitalurile proprii ale companiei, adică valoarea contabilă deținută de acționari, sunt mult sub aceste sume. Practic, firma datorează grupului mai mult decât valorează contabil și funcționează cu o „balanță negativă” permanentă.

Această structură indică o dependență de finanțarea intragrup. Orice fluctuație în fluxurile financiare din grup poate genera presiuni imediate asupra operațiunilor zilnice.

15:00, 17.11.2025 • Energie

Se pregătește legea Lukoil! Ministrul Ivan garantează prețuri stabile și securitatea energetică

14:16, 20.10.2025 • ACTUALITATE

Explozie la rafinăria Lukoil din Ploiești: un bărbat a fost transportat la spital

Presiunea zilnică pe lichiditate

Cash pooling-ul este un flux de lichiditate zilnic care permite rafinăriei să funcționeze. Documentele interne arată că plățile între Rompetrol Rafinare și alte companii „surori” din grup se efectuează rapid, de regulă în 5–10 zile, iar dobânzile lunare ajung la 12–13 milioane lei.

Pe lângă acestea, compania suportă cheltuieli suplimentare de hedging, evaluate în milioane de dolari, menite să protejeze activitățile de prelucrare a petrolului de fluctuațiile de preț pe piețele internaționale.

Toate aceste plăți constante transformă lichiditatea într-o problemă de zi cu zi. Fiecare tranzacție, fiecare achiziție de materie primă sau plata a utilităților depinde de disponibilitatea imediată a banilor din grup. Fără acest „robinet” intragrup, Petromidia ar întâmpina dificultăți majore în asigurarea funcționării normale: de la plata salariilor și a furnizorilor, la achiziția de țiței și produse chimice necesare proceselor tehnologice.

Nicio bancă nu ar accepta așa ceva

Dacă Rompetrol Rafinare ar încerca să obțină aceeași sumă de bani de la o bancă comercială, situația ar arăta cu totul diferit. O instituție financiară externă ar impune garanții solide, cum ar fi active fizice, depozite sau alte valori tangibile, pentru a se asigura că împrumutul poate fi rambursat. În plus, banca ar solicita covenanți stricți, adică reguli și limite precise privind cheltuielile, fluxurile de numerar și nivelul datoriilor, precum și un plan clar de reducere a împrumutului pe termen mediu și lung.

În realitate, însă, datoria intragrup nu doar că nu scade, ci crește constant, fără restricții vizibile și fără condiții impuse de cineva din afara grupului. Această abordare ar fi considerată inacceptabilă de orice bancă sau instituție financiară externă. Petromidia funcționează cu un descoperit permanent de miliarde de lei, pe care nicio instituție independentă nu l-ar tolera.

Cash pooling: de la instrument de optimizare la credit structural

În teorie, cash pooling-ul este conceput ca un mecanism temporar pentru echilibrarea lichidităților între companiile unui grup. În practică, documentele Rompetrol Rafinare arată că mecanismul a evoluat într-un credit structural permanent. Soldul mediu al conturilor rămâne constant negativ, lună de lună; dobânzile curg lunar, fără întrerupere; fluxurile între companii „surori” sunt repetate și continue, fără plan de reducere a datoriei.

Astfel, un instrument inițial de optimizare a numerarului devine esențial pentru asigurarea funcționării rafinăriei, transformându-se într-o sursă de finanțare continuă pentru deficitul structural.

Ce câștigă Rompetrol Rafinare?

Analiza documentelor nu indică beneficii financiare directe și vizibile: datoria nu se reduce, nu există profit clar din hedging, iar compania plătește constant dobânzi și cheltuieli intragrup. Operațiunile financiare sunt profund dependente de grupul-mamă, nu doar de vânzările proprii. Asta înseamnă că Petromidia produce și funcționează, dar dependența de „robinetul” intragrup este vitală pentru plata costurilor zilnice și pentru menținerea activității.

Cât de mari sunt aceste datorii

Pentru a înțelege amploarea fenomenului, cifrele trebuie privite în context: datoria intragrup depășește, în toate privințele, ceea ce ar fi considerat normal sau sustenabil pentru o companie de această dimensiune.

• Față de capitalurile proprii: datoria intragrup depășește valoarea contabilă a companiei; soldul mediu lunar al cash pooling-ului este între –1,9 și –2 miliarde lei, în timp ce capitalurile proprii nu ating aceste valori.
• Față de lichiditatea disponibilă: fluxurile zilnice și dobânzile constante pun o presiune permanentă pe cash-ul companiei.
• Față de standardele bancare: nicio bancă nu ar tolera descoperit permanent de această dimensiune fără garanții, covenanți și planuri de rambursare.
• Față de scopul inițial al cash pooling-ului: mecanismul, destinat optimizării temporare, finanțează permanent deficitul structural.
• Față de beneficiile vizibile: nu există profit clar sau reducere a datoriei; compania plătește constant dobânzi și menține un deficit structural.

Pe scurt, datoriile nu sunt uriașe doar ca cifră, ci raportat la ce poate duce compania fără sprijinul grupului-mamă. Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, funcționează datorită mecanismelor interne de cash pooling și a fluxurilor intragrup, transformând o strategie tehnică într-o condiție esențială pentru viața economică a rafinăriei.