DNA: Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, reţinut pentru luare de mită

Publicat: 01 iul. 2021, 09:06, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
DNA: Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, reţinut pentru luare de mită

Procurorii DNA anunță că directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerul Transporturilor, Daniel Manole, a fost reținut, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.El va fi revocat din funcție.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de marţi, a lui Daniel Manole, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită, dar şi a trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

De asemenea, anchetatorii precizează că în dosar a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, în calitatea menţionată, împreună cu celelalte persoane, ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia, cu fraudarea legislaţiei primare în materie, de către instituţia pe care o conducea, a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

„Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că ARSVOM este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală. De menţionat este faptul că societatea câştigătoare a licitaţiei doar ‘ar fi mimat’ construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia. Pentru contribuţia sa, Daniel Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de ARSVOM către societatea care a livrat navele”, arată anchetatorii.

DNA informează că Daniel Manole şi doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar pentru restul s-a cerut arest la domiciliu.

Directorul ARSVOM, revocat din funcţie

Directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Daniel Manole, va fi revocat joi din funcţie, au anunţat reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), după ce acesta a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit sursei citate, referitor la punerea sub acuzare a directorului ARSVOM, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, salută demersurile făcute de DNA pentru investigarea faptelor de corupţie.

„De la începutul mandatului, am spus că e nevoie de toate instituţiile statului pentru a face curăţenie”, a afirmat Drulă.

MTI precizează că achiziţiile de nave ale ARSVOM, la care se face referire în comunicatul DNA, au fost încheiate în anii trecuţi.

„De asemenea, directorul general al ARSVOM a fost numit în funcţie în anul 2020. Acesta urmează a fi revocat mâine din funcţia deţinută”, spune sursa citată.

În acelaşi timp, MTI precizează că este în faza finală un raport al Corpului de Control la aceeaşi instituţie, iar conţinutul raportului va fi pus la dispoziţia procurorilor, într-un demers care se înscrie în cooperarea cu instituţiile din sistemul judiciar.