Directorul CFR Călători, despre faliment și averi: „Nu sunt sărac! Am 11.000 de euro pe lună”

Publicat: 19 iun. 2025, 16:30, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Directorul CFR Călători, despre faliment și averi: „Nu sunt sărac! Am 11.000 de euro pe lună”

În timp ce compania pe care o conduce se confruntă cu probleme financiare majore, directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a avut o ieșire publică surprinzătoare. El a explicat că nu este „sărac”, întrucât are un salariu lunar de peste 11.000 de euro și că deja deține un apartament în Dubai, iar acum îl cumpără pe al doilea.

Directorul CFR are un salariu de top

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, susținut politic de Partidul Național Liberal (PNL), a declarat într-un interviu că are un salariu care depășește 11.000 de euro pe lună. În cadrul discuției, el a încercat să justifice veniturile ridicate, afirmând că sunt legale și transparente, fiind incluse în declarația de avere.

„În concepția unora, dacă ești angajat la stat trebuie să fii sărac lipit pământului. Eu nu sunt sărac!”, a afirmat Preoteasa. El a adăugat că „nu are nicio rată pe lună” și că deja a achitat un apartament de peste un milion de euro în Dubai, iar acum se află în proces de achiziție al celui de-al doilea.

„Nu muncesc la negru, am 11.000 de euro pe lună”

Traian Preoteasa a reacționat iritat atunci când a fost întrebat despre posibila discrepanță dintre veniturile sale și situația financiară a companiei pe care o conduce. CFR Călători este într-o situație precară, iar despre companie s-a vorbit recent în contextul riscului de incapacitate de plată.

„Ce legătură are salariul meu cu intrarea în incapacitatea de plată a CFR Călători? (…) Nu muncesc la negru, eu am 11.000 de euro pe lună”, a declarat directorul.

Acesta a menționat că chiria pentru apartamentul din Dubai este de aproximativ 4.000 de euro lunar, ceea ce sugerează o investiție substanțială în proprietăți de lux.

„Nu, nu, apartamentul din Dubai e terminat de mult. În concepția unora, dacă ești angajat la stat trebuie să fii sărac lipit pământului. Eu nu sunt sărac! Vă fac imediat dezvoltarea: în primul rând eu nu am 5000 de euro pe lună, eu am 4000 de euro doar chiria din Dubai.

Eu am salariu peste 11.000 de euro pe lună și se poate vedea în declarația de avere. Declarația mea de avere pe 2025 va fi depusă (…) Eu am peste 11.000 de euro pe lună și nu am nicio rată pe lună. Eu plătesc pentru apartamentul din Dubai o sumă conform contractului.

Ce înseamnă angajat al statului, trebuie să mor de foame? Care este legătura dintre salariul meu și intrarea în incapacitatea de plată a CFR Călători și veniturile mele? (…) Nu muncesc la negru, eu am 11.000 de euro pe lună”, a spus Preoteasa.

Comparația cu președintele României: „Are un salariu de mizerie”

Întrebat dacă i se pare normal ca un director de companie de stat să aibă un salariu de câteva ori mai mare decât cel al președintelui României, Preoteasa a răspuns tranșant:

„Ce vină am eu că președintele României are un salariu de mizerie? Eu sunt de acord ca președintele României să aibă 100.000 de euro salariu”

Ieșirea publică a lui Traian Preoteasa vine într-un moment tensionat pentru CFR Călători, companie care se confruntă cu deficite majore, întârzieri, lipsă de investiții și reclamații constante din partea pasagerilor.