Directorul general al OMS, în Siria afectată de cutremure

”Sunt în drum spre Siria”, a scris joi, pe contul său de Twitter, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmit AFP și Agerpres.

„Sunt în drum spre Siria, unde OMS sprijină asistenţa medicală esenţială în zonele afectate de recentul cutremur, bazându-ne pe munca noastră de lungă durată în ţară”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Și Organizația Națiunilor Unite a anunțat că Martin Griffiths, secretarul general adjunct pentru afaceri umanitare, va fi la sfârșitul acestei săptămâni în zonele afectate de cutremure din Turcia și Siria.

Aceste deplasări intervin în contextul în care un prim convoi de ajutoare pentru zonele rebele din nord-vestul Siriei, după cutremurul devastator de luni, a intrat joi prin punctul de trecere a frontierei Bab al-Hawa cu Turcia, potrivit ONU şi unui responsabil al acestui transport.

Convoiul, format din şase camioane transportând pături, saltele, corturi, echipamente de ajutor şi lămpi solare, ar trebui să acopere nevoile a cel puţin 5.000 de persoane, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

Organizaţia Căştilor Albe, salvatori care operează în zonele rebele siriene, şi-a exprimat „dezamăgirea”, considerând că acest ajutor este „de rutină”, şi nu specific căutării supravieţuitorilor sub dărâmături.

Directorul general al OMS a mai subliniat că „oamenii au nevoie de adăpost, hrană, apă potabilă şi de îngrijiri medicale pentru tratarea rănilor provocate de cutremur, dar şi pentru alte nevoi de sănătate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...

„Sănătate, pace, bucurie și prosperitate”: Mesajul premierului Nicolae Ciucă, cu prilejul...

Premierul Nicolae Ciucă a adresat un mesaj cu prilejul intrării în luna postului Ramadan: „Musulmanii din România reprezintă un autentic model de Islam moderat,...