Directorul Portului Constanța, acuzat că intervine în favoarea celei mai bogate familii din Turcia

Publicat: 21 iun. 2023, 14:00, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Directorul Portului Constanța, acuzat că intervine în favoarea celei mai bogate familii din Turcia
Portul Constanta SURSA FOTO: Ziare.com

E scandal pe gestionarea transporturilor din Portul Constanța. Directorul Portului Constanța e acuzat că intervine în favoarea celei mai bogate familii din Turcia, forțând compania locală care gestionează descărcările să preia și nava fără contract.

Cumhuriyet, o navă turcească de 4000 de tone plină cu bitum stă la ancoră, zilele acestea, în rada portului Constanța, negăsindu-și loc unde să fie descărcată din cauza neînțelegerilor cu compania care deține monopolul pe descărcarea unor astfel de nave. Directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) SA Constanța, Florin Vizan, impus de PSD la șefia acestei companii de stat, a decis să intervină în relațiile comercile dintre două companii private.

Florin Vizan presează în adrese oficiale operatorul terminalului de bitum din portul Constanța să-i descarce nava companiei private care a comandat bitumul adus de nava turcească, scrie Newsweek.

Situația a stârnit nedumerirea și furia operatorului privat al terminalului de bitum care l-a luat la rost pe directorul portului Constanța și a trimis o sesizare către Consiliul Concurenței și alte instituții ale statului.

Care-i baza legală pentru care interveniți în favoarea unui operator privat?

Un SRL românesc, Guven Asfalt, decide să importe 4000 de tone de bitum, pe fondul intensificării lucrărilor de infrastructură din România.  

Acționarul majoritar al acesteia cu 67% este compania turcească Guven Asfalt Petrol.

Proprietarul navei, care transportă bitumul, este rafinăria Tupras din Turcia, deținută de familia Koc, cea mai bogată din Turcia care deține printre altele echipa de fotbal Fenerbahce, uzina Ford de la Craiova, brandul Beko care deține fabrica Arctic Găești etc.

În acționariatul SRL-ului autohton, care deține un depozit la Florești în județul Prahova, au intrat recent și un investitor autohton, Matei Ionescu, un arhitect care deține lanțul de restaurante Gargantua din București, și cetățeanul moldovean, Grigore Cechină. Ambii dețin câte 16,5% fiecare.

Articolul integral pe Newsweek.