Directorul STB propune schimbarea tarifelor pentru călătorii: 3 lei biletul/oră, 500 lei abonamentul pe an

Directorul Societății de Transport București, Adrian Criț, a anunțat că se discută introducerea unui tarif orar pe mijloacele de transport în comun, care să înceapă de la trei lei, dar și a unui abonament anual de cel mult 500 de lei.

„Luând în considerare ce se întâmplă în Europa, tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ consider că un tarif pentru utilizarea în decurs de o oră, tarif de circa trei lei ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maximum 500 de lei”, a anunțat Adrian Criţ, directorul STB, vineri, într-o conferință de presă.

Criț a explicat că este necesar ca STB să promoveze abonamentele în detrimentul călătoriilor ocazionale.

„Cetăţeanul care circulă zilnic cu transportul în comun trebuie să aibă beneficii, iar aceste beneficii trebuie cuantificate pe de o parte prin calitatea transportului, pe de altă parte prin tarife care să-l avantajeze. În acest sens, avem propuneri către primarul general de majorare de tarife şi aici mă refer la tariful pe oră, tariful orar”, a mai transmis directorul STB, potrivit News.

Acesta a vorbit și despre implementarea unor abonamente care să fie valabile 6 luni sau un an.

„Ceea ce propunem noi va intra într-o dezbatere. Luând în considerare ce se întâmplă în Europa, tarifele existente în momentul de faţă în municipiile reşedinţă de judeţ consider că un tarif pentru utilizarea în decurs de o oră, tarif de circa trei lei ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului pentru abonamentul anual ar fi corect un preţ de maxim 500 de lei”, a mai transmis Adrian Criț. Propunerile privind majorarea tarifului vor fi vor fi prezentate Consiliului General al Municipiului București.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...