Discuțiile Putin – Biden s-au încheiat, după două ore. Pe agendă: tensiunile ruso-ucrainene

Publicat: 07 dec. 2021, 20:13, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Discuțiile Putin – Biden s-au încheiat, după două ore. Pe agendă: tensiunile ruso-ucrainene

Convorbirile prin videoconferinţă între preşedinţii american şi rus Joe Biden şi Vladimir Putin s-au încheiat marţi, la puţin timp după ora 17.00 GMT, pe fondul temerilor privind o escaladare militară a tensiunilor de la frontiera ruso-ucraineană, informează agenţiile de presă ruse şi executivul american, preluate de AFP şi Reuters.

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe, în special economice” în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în cadrul summitului virtual de marţi între cei doi şefi de stat, a indicat Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP, EFE şi Reuters.

Preşedintele american „a exprimat de asemenea profunda preocupare” a SUA şi a aliaţilor lor faţă de creşterea numărului de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina, potrivit Casei Albe, care a precizat că cei doi şefi de stat au evocat în cadrul discuţiei lor de asemenea securitatea cibernetică şi „munca în comun asupra unor subiecte regionale precum Iranul”.

„Preşedintele Biden a exprimat profunda îngrijorare a SUA şi a aliaţilor noştri europeni escaladarea forţelor ruse în jurul Ucrainei şi a precizat că SUA şi aliaţii noştri vor răspunde cu măsuri economice şi de altă natură puternice în cazul unei escalade militare”, menţionează comunicatul Casei Albe, citat de Reuters.

Biden şi-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi a cerut detensionarea şi revenirea la diplomaţie, se mai spune în text.

Cei doi lideri au abordat de asemenea dialogul ruso-american asupra securităţii strategice, securităţii cibernetice şi Iranul în cursul întâlnirii lor de doua ore, a declarat Casa Albă.

Discuţiile prin videoconferinţă au durat circa două ore, potrivit agenţiilor ruse de ştiri Ria Novosti, TASS şi Interfax. Casa Albă a anunţat că discuţia prin videoconferinţă s-a încheiat fix la ora 17.08 GMT, după ce a început la ora 15.07 GMT.

Convorbirea a început printr-un schimb de amabilităţi difuzat de televiziunea rusă.

„Mă bucur să vă revăd”, a spus Joe Biden. „Vă salut, domnule preşedinte”, a spus Vladimir Putin, aşezat la o masă lungă.

Preşedintele rus se afla în reşedinţa sa de la Soci, staţiune balneară de pe malul Mării Negre, în timp ce preşedintele american a purtat discuţia din aşa-numita „Situation Room” de la Casa Albă.

Casa Albă a anunţat între timp că Joe Biden va discuta telefonic marţi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierii italian Mario Draghi şi britanic Boris Johnson după videoconferinţa sa cu Vladimir Putin.

Executivul american reaminteşte că preşedintele a discutat luni cu aceiaşi aliaţi şi a convenit să rămână „în strâns contact”, potrivit unui comunicat.

Casa Albă a adăugat că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, va răspunde întrebărilor jurnaliştilor despre convorbirile Biden-Putin în cadrul unui briefing de presă de la ora 19.00 GMT.