Djokovic nu e de acord cu interzicerea rușilor și belarușilor de la Wimbledon

Publicat: 16 mai 2022, 12:30, de Otilia Caloian, în SPORT , ? cititori
Djokovic nu e de acord cu interzicerea rușilor și belarușilor de la Wimbledon

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial, a declarat că nu este de acord cu decizia organizatorilor turneului de Mare Şlem de la Wimbledon de a-i exclude pe ruşi şi belaruşi de la ediţia 2022 din cauza războiului din Ucraina.

Deşi a contestat decizia, calificând-o drept „o nebunie”, luna trecută, jucătorul sârb a afirmat că „boicotul este un lucru foarte agresiv şi există întotdeauna soluţii mai bune la care se poate ajunge”, informează AFP.

Liderul mondial, care a acordat o declaraţie presei după victoria din Mastersul 1.000 de la Roma, nu a precizat la ce „soluţii” se gândeşte, dar a repetat că nu aprobă excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi. „Sportivii sunt aici pentru a face sport, dacă le luăm sportul pentru că provin dintr-o ţară anume, atunci este o decizie proastă”, a spus el.

„Avem nevoie de comunicare din partea Wimbledon-ului. Eu nu sunt implicat în discuţii aşa cum eram în urmă cu zece ani şi nu vorbesc cu responsabilii de la Wimbledon, dar mi s-a spus că sunt foarte stricţi”, a adăugat el.

All England Lawn Tennis Club, organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunţat excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia din acest an, în urma invaziei din Ucraina.

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele