DNA a efectuat percheziții la Predeal. În vizor sunt funcționari din Chișinău

Publicat: 26 sept. 2023, 20:00, de Alice Gherman, în ACTUALITATE , ? cititori
DNA a efectuat percheziții la Predeal. În vizor sunt funcționari din Chișinău

La solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, procurori DNA au percheziționat un imobil din Predeal, unde au descoperit documente ce vizează câțiva funcţionari publici din țara vecină, acuzați de delapidarea unor bani destinați ajutorării refugiaților ucrainieni.

Procurorii DNA au descins azi la un imobil din Predeal, deținut de doi cetățeni din Republica Moldova, ridicând mai multe documente acuzatoare. Percheziția a fost făcută „ca urmare a unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, formulată de autorităţile din Republica Moldova – Procuratura Republicii Moldova – Procuratura Anticorupţie (…) cu privire la săvârşirea de către funcţionari publici din Chişinău a unor infracţiuni de «abuz de putere şi delapidarea mijloacelor din fonduri externe» comise în legătură cu gestionarea fondurilor obţinute din surse externe, destinate refugiaţilor din Ucraina”, ase precizează în comunicatul de presă de azi al DNA.

Toate documentele reținute de DNA au fost trimise autorităţilor din Republica Moldova pentru continuarea cercetărilor.

În luna mai, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) de la Chişinău anunţa că mai multe bunuri, achiziţionate din fonduri externe şi bugetare, destinate refugiaţilor din Ucraina, ar fi fost delapidate de către persoane publice din cadrul Direcţiei Generale Asistenţă Medicală şi Socială a Consiliului Municipal Chişinău în complicitate cu responsabilii Centrului de plasament temporar pentru refugiaţi (CTPR) din str. Studenţilor 7/5, mun. Chişinău. Funcționarii moldoveni au furat alimente, electrocasnice, obiecte de mobilier, lenjerii de pat etc. destinate refugiaților ucraineni și cumpărate din fonduri externe. Perchezițiile s-au făcut atunci la Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Socială a Consiliului Municipal Chişinău, dar se pare că unii dintre cei vizați „au scăpat” cu fuga în România.