DNA Cluj a descins la Prefectura Cluj. De la manichiură la administrație publică

Publicat: 23 mai 2023, 18:57, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
DNA Cluj a descins la Prefectura Cluj. De la manichiură la administrație publică

Surse judiciare au declarat că Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj verifică modul în care șeful de cabinet al subprefectului de Cluj, Răzvan Ciortea a fost angajată la Prefectura Cluj.

Aceleași surse judiciare susțin că este vorba despre un dosar penal, ”aflat în stadiu avansat”, care se referă la această angajare, conform foaiatransilvana.ro.

Potrivit acelorași surse, DNA verifică modul în care o apropiata a lui Răzvan Ciortea și a lui Dâncu, Ilinca Popescu, a fost angajată la Prefectura Cluj.

Pe de altă parte, surse oficiale din cadrul instituției ne-au declarat că angajarea a fost legală, dar rămâne de văzut ce anume vor stabili procurorii DNA.

De la manichiură/pedichiură la Prefectură

Departamentul de Investigații de la Foaia Transilvană a descoperit că Ilinca Popescu este specialistă în unghii, profilul ei de pe pagina de socializare fiind bogat în fotografii cu realizările profesionale în acest domeniu de activitate.

După o perioadă petrecută pe la salonul de manichiură/pedichiură Wow, din Turda, Ilinca Popescu a ajuns să lucreze jurist la Primăria Frata, de unde a ajuns, direct, prin transfer la Instituția Prefectului Județului Cluj.

Am luat legătură cu Ilinca Popescu pentru a afla mai multe amănunte. Aceasta ne-a declarat că știe de întrebările puse de DNA Cluj.

”Nu mie mi-a venit verificarea, ci Instituției Prefectului Județului Cluj. Înainte de a lucra la prefectură, am fost angajata la Primărie Frata. Înainte ca să ajung aici, am fost la Frata, ca jurist, am lucrat acolo. Acum sunt personal contractual la cabinetul prefectului”, ne-a spus Ilinca Popescu.

Întrebată fiind dacă a dat sau nu concurs, Ilinca Popescu ne-a comunicat că nu vrea să răspundă la această întrebare.

”Nu pot să vă răspund, puteți să sunați la Resurse Umane. Nici eu nu pot să vă răspund, la fel ca ei. Îmi pare rău nu mai pot să vorbesc. Sunt la muncă”, a spus Ilinca Popescu, după care a închis telefonul.