DNA face percheziții la Autoritatea Română Rutieră și la domiciliul directorului Cristian Anton

Publicat: 31 mart. 2026, 11:00, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
DNA face percheziții la Autoritatea Română Rutieră și la domiciliul directorului Cristian Anton

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat marți dimineață percheziții la sediul Autorității Rutiere Române (ARR), precum și la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupție. Potrivit informațiilor disponibile, ancheta îl are în vedere inclusiv pe directorul general al instituției, Cristian Anton.

UPDATE 12:13: Anunțul DNA: ”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv de constituire a unui grup infracțional organizat.
În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate pe raza municipiului București, respectiv a județelor Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Pitești și Timișoara, precum și a Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Știrea inițială

Conform surselor judiciare, procurorii investighează posibile fapte de trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat. Ancheta ar viza modul de desfășurare a unor examene în cadrul ARR, în mai multe județe din țară.

Anchetatorii suspectează că, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 600 și 1.500 de euro, candidații ar fi beneficiat fie de înlocuirea lor cu alte persoane la examen, fie de furnizarea răspunsurilor în timpul probelor. Potrivit acelorași surse, fenomenul nu ar fi izolat, fiind semnalat atât în București, cât și în județe precum Mehedinți și Arad.

Dosarul este instrumentat de DNA Cluj, iar investigația se află în desfășurare de mai mult timp. Suspecții urmează să fie aduși la București pentru audieri. În urma perchezițiilor, anchetatorii ar fi descoperit și sume de bani la unele dintre persoanele vizate.

Cristian Anton este jurist de profesie și ocupă funcția de director general al ARR. În trecut, acesta a fost șef de cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Cariera sa administrativă include mai multe funcții în instituții publice și companii de stat, precum și poziții de conducere în cadrul ARR.

A ocupat funcții precum șef al Oficiului pentru Protecția Consumatorilor Timiș și director juridic în mediul privat, înainte de a reveni în cadrul ARR.

Numele său a apărut anterior și în alte contexte publice, inclusiv într-un dosar legat de activitatea unor operatori duty-free de pe Aeroportul Otopeni. La acel moment, Sorin Grindeanu a declarat că nu avea cunoștință despre eventuale întâlniri între colaboratorul său și persoane implicate în respectivul caz.

De asemenea, Cristian Anton a deținut funcții în consilii de administrație ale unor companii precum Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara și Ecoaqua SA, potrivit declarațiilor de avere.