Doar Nicușor știe ce muncește SRI: s-a dat sau nu s-a dat bilanțul?

Bilanțul anual al SRI ar fi fost prezentat joi, 26 martie, în prezența președintelui Nicușor Dan și a premierului Ilie Bolojan, într-un cadru restrâns și fără comunicare publică. Problema nu este doar știrea în sine, ci faptul că, la ora redactării, pe site-ul oficial al SRI nu apărea un comunicat similar pentru 26 martie 2026, deși instituția a publicat explicit un astfel de comunicat pentru bilanțul din 26 martie 2025, când a enumerat participanții și a anunțat formal ședința.

Altfel spus, dacă bilanțul s-a ținut, cum sugerează sursa citată, statul a ales de data asta să tacă. Iar tăcerea, când vine din partea serviciului intern de informații, nu e niciodată neutră.

Aici începe, de fapt, comentariul serios.

Nu discutăm dacă SRI trebuie să-și pună pe gard toate operațiunile și să transmită live ce a făcut în fiecare compartiment. Evident că nu.

Discutăm despre o instituție care cere încredere publică, buget public, autoritate publică și control democratic, dar care pare să trateze până și exercițiul formal al bilanțului ca pe o treabă rezervată inițiaților.

Într-o democrație sănătoasă, serviciile secrete nu sunt televiziuni de sticlă, dar nici mănăstiri de taină care își șoptesc realizările doar în urechea președintelui și a premierului.

Diferența care sare în ochi: anul trecut s-a putut, anul ăsta n-a mai fost cazul

Faptul cel mai interesant nu este că SRI lucrează discret. Asta intră în fișa postului. Faptul interesant este că discreția pare selectivă.

În 2025, instituția a comunicat public bilanțul, a spus când a avut loc, cine a participat și în ce context. A făcut exact minimumul rezonabil pe care un serviciu de informații dintr-un stat democratic îl poate face fără să-și verse secretele pe trotuar.

În 2026, același exercițiu pare să fi fost împins în ceață. Iar când aceeași instituție se comportă diferit de la un an la altul fără explicații, nu mai vorbim despre natură secretă, ci despre opacitate administrativă.

Și tocmai aici începe iritarea legitimă.

Dacă bilanțul a fost prezentat, de ce nu există o informare oficială minimală?

Dacă nu a fost prezentat, de ce nu există o dezmințire?

Dacă totul e în regulă, de ce aflăm din surse și zvonuri despre un eveniment instituțional care, anul trecut, a fost anunțat limpede chiar de către SRI?

În absența unei explicații, impresia lăsată este, din nou, una foarte proastă:

că într-o instituție deja sensibilă la tema controlului democratic, transparența de bază începe să fie tratată ca moft.

Aproape trei ani fără director civil nu mai e interimat. E simptom

Toată povestea devine și mai interesantă în contextul în care SRI merge de aproape trei ani fără director civil numit de Parlament la propunerea președintelui. Legea este clară: directorul SRI este numit de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, la propunerea președintelui României.

Nu vorbim, așadar, despre o funcție ornamentală, ci despre punctul central al conducerii politice și democratice a unei instituții cu o putere uriașă.

În ianuarie și februarie 2026, Nicușor Dan a spus în mai multe ieșiri publice că are pe listă scurtă câteva nume pentru șefia SRI și SIE și că numirile se vor produce „relativ curând”.

Formularea sună bine de la o distanță de câteva zile. După luni bune, începe să sune a elastic constituțional. „Relativ curând” este una dintre acele expresii politice care, în România, pot însemna orice de la săptămâna viitoare până la la calendele unei noi negocieri de coaliție.

Aici nu mai merge scuza cu prudența.

Da, e nevoie de negocieri.

Da, președintele trebuie să evite un eșec în Parlament.

Da, serviciile sunt zone sensibile.

Dar după aproape trei ani fără director civil, problema nu mai este lipsa unei decizii perfecte.

Problema este lipsa deciziei. Iar un serviciu care funcționează atât de mult timp fără șef plin, validat politic și parlamentar, începe să transmită ceva foarte prost despre raportul dintre puterea aleasă și statul subteran al continuităților instituționale.

Secretomania nu e doar reflex de serviciu. E și cultură de putere

Există în România o veche boală instituțională: credința că opacitatea dă prestigiu.

Cu cât spui mai puțin, cu atât pari mai important.

Cu cât explici mai puțin, cu atât pari mai adânc.

Cu cât ești mai greu de întrebat, cu atât pari mai „de securitate națională”.

Este aici un reflex moștenit, cultivat și întreținut de ani de zile, iar în jurul serviciilor secrete el capătă forma unui ritual aproape mistic.

Cetățeanul n-are voie să știe prea mult, presa n-are voie să insiste prea tare, iar bilanțul instituției trebuie tratat ca o liturghie rezervată celor de sus.

Numai că democrația nu funcționează așa.

Un serviciu secret poate și trebuie să protejeze informații operative, surse, proceduri și vulnerabilități strategice. Dar tot un serviciu secret, într-un stat normal, are obligația de a comunica măcar cadrul public al propriei funcționări: cine îl conduce, cine îl controlează, ce mecanisme de răspundere există și cum își exercită mandatul general.

Dacă până și bilanțul anual ajunge în zona „știm noi, nu trebuie să știți și voi”, atunci nu mai vorbim despre necesitate profesională, ci despre cultură de castă.

Nicușor Dan și Ilie Bolojan au și ei o problemă aici

Dacă bilanțul s-a ținut și dacă cei doi au fost acolo, problema nu mai este doar a SRI. Devine și a președintelui, și a premierului. Pentru că niciunul nu mai poate poza foarte convingător în reformator lucid, preocupat de instituții moderne și funcționale, dacă participă la un exercițiu opac fără să simtă nevoia unei minime clarificări publice.

Nicușor Dan a venit la Cotroceni cu imaginea omului rece, tehnic, interesat de proceduri și de normalizare instituțională.

Ilie Bolojan și-a construit capitalul pe ideea de disciplină administrativă, ordine și eficiență.

Tocmai de aceea, tăcerea în jurul bilanțului SRI îi prinde prost pe amândoi.

Nu pentru că ar fi trebuit să ne povestească fiecare slide din prezentare, ci pentru că puteau foarte bine să lase în urmă o confirmare simplă: da, bilanțul a avut loc, da, s-au discutat prioritățile instituției, da, urmează numirea unui director civil. Atât. Nu e desecretizare. E bun-simț instituțional.

Viitorul director, adevărata poveste din spatele tăcerii

Foarte posibil ca miezul real al acestei opacități să fie exact discuția despre viitorul șef civil al serviciului. Presa a relatat de luni bune că Nicușor Dan are o listă scurtă și că numirile la servicii sunt legate de negocieri politice mai ample.

Când în jurul unei instituții de forță există vacanță de putere, interimate lungi și liste scurte care se prelungesc misterios, fiecare gest de secretomanie începe să fie citit prin această cheie: cine pe cine împinge, cine pe cine blochează, cine negociază și cine așteaptă (tricotând ciorăpei) să-și pună omul.

Iar aici întrebarea mare nu este doar când va veni numirea, ci și ce fel de numire va fi.

Un director civil autentic, cu profil de control democratic și autoritate reală? Sau doar o figură acceptabilă pentru toate taberele, suficient de cumințită încât să nu deranjeze mecanismele deja așezate? România are un talent special pentru a confunda soluția instituțională cu compromisul steril.

Concluzia pe șleau: nu doar Nicușor ar trebui să știe

Până la urmă, problema nu e că Nicușor Dan și Ilie Bolojan au mers la bilanțul SRI. Ar fi fost chiar ciudat să nu meargă. Problema e că într-o instituție deja prea puțin iubită pentru transparență, statul a lăsat impresia că bilanțul a fost iar o treabă pentru ochi puțini și întrebări zero.

Asta nu e maturitate instituțională.

E vechea noastră boală: ideea că serviciile trebuie respectate tocmai pentru că nu explică. Numai că respectul democratic nu se obține prin ceață, ci prin control, răspundere și minimă limpezime publică.

Dacă SRI a avut bilanț, publicul avea dreptul măcar la confirmarea că l-a avut.

Dacă președintele are listă scurtă, publicul are dreptul să vadă că „relativ curând” nu înseamnă „când o ieși”.

Și dacă România chiar vrea să iasă din epoca statului cu uși duble și răspunsuri șoptite, atunci n-ar strica să aflăm și noi, măcar din când în când, ce anume știe doar Nicușor.

Mai ales fiindcă avem dubii serioase că SRI ar fi muncind numai și numai spre binele nostru absolut.