Dobrogea ar putea deveni Regiune Gastronomică a Europei
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/Regiune-Gastronomica-a-Europei.jpg)
Dobrogea se pregătește pentru un titlu care i-ar putea aduce faimă și vizitatori din toată Europa. Aceasta ar putea fi desemnată Regiune Gastronomică a Europei în 2029. Pregătirile pentru candidatură au început deja. Autoritățile și comunitățile locale colaborează pentru a scoate în evidență bogăția culinară și diversitatea specifică zonei.
Pregătiri pentru titlul de Regiune Gastronomică a Europei
Potrivit Antena 3, un juriu internațional a început să evalueze potențialul Dobrogei. Pe listele acestora se află deja producători de vinuri, miere, mezeluri tătărești, dar și artizani care realizează cosmetice din nămolul de Techirghiol.
Bucătăria dobrogeană este una aparte. Rețetele s-au transmis din generație în generație și reflectă amestecul de culturi care s-au întâlnit aici. Începând cu cea română, până la cea turcă, greacă și tătară.
Apicultorii oferă sortimente variate de miere, iar viticultorii propun vinuri albe, roșii, seci sau dulci, pentru toate gusturile.
„Avem cinci sortimente la raft în acest moment”, spune Dragoș Carp, producător de miere din zonă.
La fel de mândru, Alexandru Darie, care produce vinuri, vorbește despre toată gama de arome și culori din cramele sale locale.
Drumul Vinului și traseele turistice gastronomice
Unul dintre proiectele cele mai importante care vine la pachet cu această candidatură este recrearea vechiului Drum al Vinului. Inspirat de traseele comerciale din vremea Imperiului Roman, noul traseu ar urma să lege podgoriile moderne de situri istorice precum Histria, Callatis sau Capidava. Vizitatorii ar putea degusta vinuri în crame, vizita ateliere locale și zone arheologice, descoperind Dobrogea pas cu pas.
„Încercăm să creăm destinații gastronomice. Vom crea trasee turistice care să aibă că și destinație vestigiile istorice abandonate din Dobrogea. Vrem să creăm adevăratele destinații precum Drumul Vinului care pornește de-acum 2.000 de ani”, spune Daniel Moraru, unul dintre organizatori.
Regiunea ar putea fi transformată într-un loc unde mâncarea, vinul și patrimoniul local spun o poveste frumoasă și oferă o experiență de neuitat.
Pentru dobrogeni, titlul de Regiune Gastronomică a Europei ar putea aduce o dezvoltare economică mai echilibrată decât în prezent, când majoritatea resurselor se îndreaptă spre litoral. Ar putea atrage turiști, investiții și mai multă atenție asupra micilor producători. Economia locală ar avea de câștigat, iar tradițiile culinare ar deveni parte din traseele turistice europene.
Dobrogea are ce arăta. Cu peisaje spectaculoase, gusturi autentice și o moștenire culturală bogată, regiunea ar putea deveni un Mecca gastronomic. Tot ce mai rămâne este ca povestea ei să fie spusă mai departe, farfurie cu farfurie și pahar cu pahar.