Doctoriță reținută pentru că lua șpagă de la bolnavii de cancer

Publicat: 20 ian. 2023, 11:52, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Doctoriță reținută pentru că lua șpagă de la bolnavii de cancer

Șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost reținută, în noaptea de joi spre vineri, pentru luare de mită.

Doctorița a ajuns în spatele gratiilor după un flagrant organizat de ofițerii de la Serviciul Județean Anticorupție Suceava. După flagrant au urmat ore de audieri și de percheziții prin birouri, prin ambulatoriul Secției de Oncologie și chiar în mașina doctorului.

Acțiunea polițiștilor de la Anticorupție se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a plecat foarte probabil de la un denunț al unui pacient.

În ultimele săptămâni au circulat destul de intens unele informații cu privire la pacienți oncologici care s-ar fi plâns că li s-a cerut șpagă la modul grosolan.

În anul 2019, Spitalul de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost primul din România care a fost certificat oficial că a implementat sistemul de management anticorupţie. Dacă acum câțiva ani, pe vremea vechii conduceri, se ajunsese ca mesajele antișpagă să fie afișate vizibil, iar fenomenul să fie în scădere, se pare că în ultima perioadă lucrurile s-au schimbat în rău. Și asta nu doar în cazul punctual al unei secții, potrivit monitorulsv.ro