Document oficial american o menționează pe Ana Birchall într-un posibil contact cu CIA. Fosta ministră: «Totul este un fals»

Publicat: 06 oct. 2025, 11:49, de Andrei Ceausescu, în Dezvăluiri , ? cititori
Document oficial american o menționează pe Ana Birchall într-un posibil contact cu CIA. Fosta ministră: «Totul este un fals»
Sursa foto: Mediafax

O postare pe rețelele sociale a lui Vlad Mercori, cunoscut publicului pentru proiectul Stakeborg și pentru analize din domeniul crypto, face referire la numele fostei ministre a Justiției, Ana Birchall. Mercori susține că documente publicate de Departamentul de Justiție al Statelor Unite (U.S. DOJ) în baza Foreign Agents Registration Act (FARA) ar indica o presupusă ofertă a Anei Birchall de a colabora cu Agenția Centrală de Informații (CIA).

Potrivit lui Mercori, documentele arată că Birchall l-ar fi contactat pe Roniel Aledo, fost contractor CIA și consilier al administrației Obama, exprimându-și dorința de a fi sprijinită pentru o funcție guvernamentală de rang înalt, în schimbul susținerii politicilor americane în România. Textul citat din document afirmă:

„Ana vrea să devină demnitar guvernamental de rang ministerial în România. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci ea dorește să devină o susținătoare și o apărătoare fermă a politicilor guvernului Statelor Unite în România și o sursă/agent pentru CIA.”

Mercori a mai precizat că aceste informații provin dintr-un formular depus oficial la DOJ și că Ana Birchall ar fi fost numită consilier prezidențial în mandatul interimar al lui Ilie Bolojan pe 30 aprilie 2025, la o lună după presupusele contacte.

Ce arată documentul citat de G4Media

Publicația G4Media a confirmat existența unui document depus de Roniel Aledo la Departamentul de Justiție al SUA, în care acesta afirmă că Ana Birchall i-ar fi cerut sprijinul pentru a deveni informatoare CIA în schimbul susținerii unei reveniri într-o funcție ministerială. Aledo susține că înțelegerea ar fi fost una informală, fără contract scris sau plată, începând cu 1 martie 2025.

În același document, Aledo notează că ar fi contactat un ofițer superior al Agenției de Informații a Apărării (DIA) pentru a o promova pe Birchall ca „potențială sursă/agent” al serviciilor americane.

Totuși, potrivit sursei citate, Roniel Aledo este o persoană controversată, care a scris articole în favoarea politicilor președintelui rus Vladimir Putin și a criticat în trecut acțiunile CIA în America Latină. De asemenea, el figurează ca expert pe site-ul think-tank-ului românesc Strategikon, unde președinte onorific este fostul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu.

Reacția Anei Birchall: „Totul este un fals”

Ana Birchall a negat categoric acuzațiile, calificându-le drept „false și calomnioase”. Într-o declarație pentru G4Media, aceasta a afirmat:

„Resping categoric aceste afirmații. Nu am cerut, nu am negociat și nu am autorizat pe nimeni să mă „recruteze” sau să mă „promoveze” către vreo instituție americană. […] Chiar documentul citat arată că nu a existat niciun acord, nici verbal, nici scris, nicio plată, niciun beneficiu.”

Fosta ministră a mai declarat că a contactat Departamentul de Justiție al SUA pentru a semnala „falsul din document” și a anunțat că îl va acționa în judecată pe Roniel Aledo dacă acesta nu va rectifica public afirmațiile.

De asemenea, Birchall a acuzat că Vlad Mercori ar fi distribuit în mod repetat informații false despre ea și familia sa, considerând publicarea acestei povești drept o „campanie de denigrare și defăimare”.

Sursa foto: Facebook/Vlad Mercori

Sursa foto: Facebook/Vlad Mercori

Sursa foto: Facebook/Vlad Mercori

Sursa foto: Facebook/Vlad Mercori