Doi frați din Galați, arestați la cererea DIICOT pentru trafic de droguri. Aveau „la vânzare” 7 kg de amfetamină

Publicat: 15 iul. 2022, 08:01, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Doi frați din Galați, arestați la cererea DIICOT pentru trafic de droguri. Aveau „la vânzare” 7 kg de amfetamină

Amploarea pe care a luat-o traficul de droguri de mare risc este demonstrată și de faptul că polițiștii de la „Antidrog” descoperă din ce în ce mai multe mici grupări care încearcă să obțină bani din vinderea drogurilor de mare risc. La Galați, traficul de droguri a devenit chiar și o afacere de familie.

Polițiștii Serviciului „Antidrog” de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IPJ Galați au reținut doi frați, Săvel și Valentin Culache, cu vârste de 46 și 41 de ani, care puseseră la cale o mică afacere, după ce zilele trecute au introdus în țară 7 kilograme de amfetamină, pe care încercau să o vândă în doze mici la Galați și Brăila și în județul Dâmbovița.

Au introdus în țară 7 kg de amfetamină, dar au fost prinși înainte să vândă prima doză

Afacerea celor doi a eșuat după ce unul dintre ei a fost a fost prins în cadrul unui flagrant organizat împreună cu procurorii DIICOT Galați.

„În cauză s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2022, cei doi inculpați au introdus în țară cantitatea de aproximativ 7,1 kilograme de amfetamină, drog de mare risc înscris în Tabelul anexă nr. II al Legii nr. 143/2000, în vederea comercializării acesteia pe teritoriul României.

De asemenea, la data de 12.07.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea de 4,45 grame amfetamină, pe care intenționa să o comercializeze.

Au fost puse în practică șapte mandate de percheziție domiciliară în județele Galați, Brăila și Dâmbovița, în urma cărora au fost descoperite și ridicate cantitățile de aproximativ 7,1 kilograme amfetamină și 5 grame de canabis, precum și suma de 11.000 de lei”, se spune în comunicatul DIICOT.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea celor doi pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi a aprobat cererea DIICOT Galați de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea polițiștilor „Antidrog” a fost beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Galați și al polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Dâmboviţa, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Amfetaminele, numite și ,,uppers” sau ,,speed”, afectează creierul, inima, plămânii și pot provoca moartea

Potrivit specialiștilor, amfetaminele nu afectează doar creierul, ci și inima, plămânii și alte organe interne. Consumatorii resimt o reactivitate crescută, entuziasm, dispariția senzației de somn și chiar euforie și o senzatie de putere absolută.

Printre efectele fizice se numără accelerarea respirației, mărirea pulsului, tensiunea crescută, pupilele dilatate, scrâșnirea dinților și apetitul redus. Aceste efecte durează șase ore sau mai mult, de la caz la caz.

Consumul de doze mai mari poate provoca febră, transpirație, dureri de cap, dereglări de vedere, amețeli. Dozele foarte mari duc la dereglarea ritmului cardiac, dureri în piept, tremurat, pierderea capacității de coordonare a mișcării, convulsii, inconștiență, putând provoca moartea, ca urmare a unui infarct sau a unui accident vascular cerebral.