Donald Trump vrea „imunitate totală” pentru preşedinţii Statelor Unite

Publicat: 19 ian. 2024, 22:17, de Viorela Pitulice, în Internațional , ? cititori
Donald Trump vrea „imunitate totală” pentru preşedinţii Statelor Unite

Donald Trump vrea „imunitate totală” pentru preşedinţii Statelor Unite, în contextul în care o Curte de Apel de la Washington îi examinează cererea de imunitate faţă de urmăriri penale prin care este acuzat că a încercat să răstoarne în mod ilegal rezultatul alegerilor din 2020.

 ”Un preşedinte al Statelor Unite ar trebui să aibă o imunitate totală, fără care oriunde s-ar duce nu-şi va putea exercita corect atribuţiile”, ”inclusiv cu privire la fapte care «încalcă linia roşie»”, a precizat, joi, pe platforma sa de socializare Truth Social fostul şef de stat.

În decembrie, magistrata care îl judecă în procesul legat de alegerile prezidenţiale din 2020 i-a respins o cerere de imunitate, argumentul fiind că niciun text de lege nu-l protejează pe un fost preşedinte de urmăriri penale.

Donald Trump a făcut apel, iar avocatul său John Sauer a pledat în faţa  judecătorilor de la Curtea de Apel din Washington, în ianuarie, că ”a permite ca un fost preşedinte să fie urmărit (penal) cu privire la acte oficiale ar deschide o cutie a Pandorei după care această ţară nu şi-ar putea reveni niciodată”. Cererea de imunitate are puțin șanse, însă să fie acceptată. Dacă hotărârea este defavorabilă, Donald Trump s-ar putea adresa Curţii Supreme a Statelor Unite.

”Dumnezeu să binecuvânteze Curtea Supremă”, a lansat fostul locatar al Casei Albe în mesajul publicat joi pe Truth Social. Trump mizează pe ”o hotărâre uşoară” în problema imunităţii prezidenţiale cerute.

Miliardarul a comparat biroul prezidenţial cu cel al unui poliţist.

”Nu poţi împiedica poliţia să-şi facă treaba de prevenţie puternică şi eficientă a crimei, pentru că vrei să eviţi uneori să ai un «poliţist hoţ» sau o «oaie neagră». Uneori trebuie să te mulţumeşti «excelent, dar uşor imperfect