Dorin Opreanu, noul șef de la AFIR. Cu studii la Academia de Poliție

Publicat: 30 dec. 2021, 08:30, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL
Dorin Opreanu, noul șef de la AFIR. Cu studii la Academia de Poliție

Dorin Opreanu este noul șef al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), numit prin ordin de către ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, în locul lui Mihai Moraru.

Anterior, Dorin Opreanu, susținut de PNL Constanța, a fost director general adjunct al Agenției. El a intrat în structura AFIR, începând cu anul 2013 la Oficiul Județean Constanța al AFIR, având funcția de consilier gradul I, după care a tot urcat în ierarhia Agenției.

În ceea ce privește studiile noului șef al AFIR, el a absolvit Liceul de Poliție „Neagoe Basarab” Buzău, Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Constanța.

Mihai Moraru, susținut de PNL Suvceava, fusese numit director general al AFIR în iunie 2020, în locul actualului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.