Dosar privind deturnarea unor licitaţii publice. Percheziții la o primărie din Dâmbovița

Poliţiştii din Dâmboviţa efectuează 11 percheziţii în trei judeţe şi în Capitală, într-un dosar care vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, deturnarea licitaţiilor publice, fals şi înşelăciune.

Una dintre descinderi are loc la sediul Primăriei Tărtăşeşti, existând suspiciunea că au fost deturnate licitaţii privind realizarea unui sistem de apă şi canalizare.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de IPJ Dâmboviţa, şapte dintre cele 11 descinderi au loc în judeţul Dâmboviţa, două în judeţul Prahova, una în Constanţa şi una în municipiul Bucureşti.

”Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada 2020-2021, funcţionari din cadrul unei instituţii ar fi stabilit cu administratorii unor societăţi comerciale să deturneze preţul de adjudecare pentru două programe de investiţii finanţate. Ulterior, ar fi falsificat documente şi ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontaţi ilegal aproximativ 5 milioane de lei”, informează Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

În dosar se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deturnarea licitaţiilor publice, fals şi înşelăciune.

Conform news.ro, anchetatorii urmează să ridice documente legate de contracte vizând realizarea unui sistem de alimentare cu apă şi canalizare.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...