Două echipe de voluntari din Galați participă la operațiunile de salvare din Turcia

Publicat: 11 feb. 2023, 11:04, de Sorin Costea, în SOCIAL , ? cititori
Două echipe de voluntari din Galați participă la operațiunile de salvare din Turcia

Două echipe de voluntari de la Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență UVSAR din Galați, antrenate pentru salvare și prim-ajutor au ajuns în orașul Kahramanmaraș din Turcia pentru a participa la operațiunile de căutare a supraviețuitorilor cutremurelor.

Orașul Kahramanmaraş este capitala Provinciei Kahramanmaraș, în care au fost localizate epicentrele cutremurelor devastatoare produse pe data de 6 februarie.

Kahramanmaraş este situat la sud-vest de localitatea Elbistan, în apropiereea căreia s-a produs primul cutremur. Orașul are 330.000 de locuitori și este unul dintre orașele cele mai afectate de cutremurele produse luni.

„După un drum de 27 de ore, echipa noastră a ajuns la locația desemnată de căutare și salvare din Kahramanmaras. Drumul a fost foarte înzăpezit, iar temperatura sub zero grade. Având briefing-uri online în timpul călătoriei, ne-am regrupat cu celelalte echipe de căutare și salvare sub același comandament.

În jurul orei 11.00, am început activitatea împreună cu celelalte echipe de salvare în orașul Kahramanmaras. Există supraviețuitori și căutările continuă”, au transmis reprezentanții Asociației UVSAR Search & Rescue Galați.

Voluntarii din Galați le-au mulțumit susținătorilor și conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care i-au ajutat să se deplaseze la operațiunile de salvare din Turcia.

„Mulțumim din nou pe această cale Universității Dunărea de Jos Galați, Grupului NMS și Fundației Grande Gloria. Mulțumim tuturor susținătorilor noștri și vă vom ține la curent”, se mai spune în mesajul voluntarilor din Galați.

Asociația UVSAR Search & Rescue este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, în domeniul situațiilor de urgență.