Dragoș Săvulescu: Mandatul de arestare pe numele meu este ilegal

Publicat: 13 oct. 2021, 15:15, de Mădălina Bălăceanu, în SPORT , ? cititori
Dragoș Săvulescu: Mandatul de arestare pe numele meu este ilegal

Omul de afaceri Dragos Săvulescu susține că mandatul de arestare pe numele său este ilegal, fiindcă statul român a fost informat pe cale oficială că executarea pedepsei începuse deja pe teritoriul Italiei. Reamintim că în august, Săvulescu a fost reținut pe teritoriul Greciei.

”Nu sunt fugar, nu datorez statului român niciun cent din această chestiune. S-au luat de viața mea privată și au indus ideea că vezi Doamne, eu îmi permit, normal.

România nu a făcut ce trebuia să facă, și anume să retragă acest mandat. Autoritățile române au fost informate de foarte mult timp asupra situației juridice din Italia și, cel mai concret, încă din iulie anul ăsta, autoritățile române au fost informate de Ministerul Justiției italian asupra faptului că executarea pedepsei a început”, a spus Dragoș Săvulescu.

Dragoș Săvulescu a făcut aceste declarații după ce a fost eliberat din arest. Judecătorii greci au decis că nu trebuie să fie pus în aplicare acel mandat de arestare emis de autoritățile din România.

Statul român ar fi trebuit să retragă de la Interpol și de la toate instituțiile internaționale acel mandat.

Omul de afaceri este hotărât să dea în judecată statul român la CEDO, conform Antena 3.