Drapel american la protestul AUR: o dragoste bizară, un pretext manipulator

Drapelul Statelor Unite fluturat în Piața Universității, la un protest organizat de zona suveranist-conservatoare, nu e o întâmplare folclorică și nici un gest izolat de admirație culturală. E un gest politic calculat, menit să transmită un mesaj dublu: legitimitate externă și apartenență la un curent global. Problema este că, dincolo de gesturi, legăturile reale dintre AUR și SUA sunt subțiri, selective și profund distorsionate.

AUR nu se ”lipește” de America reală.
AUR se lipește de America imaginară a lui Trump, reinterpretată local ca simbol al „anti-sistemului”, al forței brute, al sfidării elitelor și al resentimentului ridicat la rang de politică.

Ce Americă invocă AUR, de fapt

Nu America instituțională.
Nu America constituțională.
Nu America strategică, cea care contează cu adevărat în NATO, UE, securitate și geopolitică.

AUR invocă America-simbol, redusă la câteva clișee:

• „libertate absolută” (fără responsabilitate),
• „patriotism strigat” (fără reguli),
• „voința poporului” (fără instituții),
• „liderul puternic” (fără checks and balances).

Aceasta este America trumpistă, nu America fundamentală, ca stat.

De aceea, steagul SUA nu apare lângă discursuri despre NATO, parteneriat strategic, baze militare sau securitate regională. Apare lângă:

• retorică anti-legi,
• atacuri la adresa statului de drept,
• teorii despre „cenzură”,
• discursuri despre „dictatură” într-un stat democratic.

Trump ca proiecție: ce vede AUR în el

Pentru AUR, Donald Trump nu este un politician american cu un program concret, contradictoriu și contestat. Este un arhetip.

Trump e util pentru AUR din patru motive:

1. A arătat că poți câștiga cu furie
   Trump a demonstrat că resentimentul poate fi motor electoral. AUR copiază mecanismul, nu ideologia.
2. A atacat instituțiile fără să le desființeze complet
   Exact visul oricărui partid care vrea puterea, dar nu vrea responsabilitatea guvernării.
3. A legitimat minciuna ca stil
   Nu ca eroare, ci ca armă. Ca „opinie alternativă”.
4. A creat iluzia „anti-sistemului de la vârf”
   Deși era parte a sistemului până în măduvă.

AUR nu vrea America lui Washington, Madison sau Lincoln.
Vrea America lui Trump reinterpretată pentru uz balcanic.

De ce flutură steagul SUA într-un protest intern

Steagul american din Piața Universității nu e un mesaj către Washington.
E un mesaj către publicul intern românesc.

Ce spune, de fapt:

• „Suntem validați de o putere mare”
• „Nu suntem extremiști locali, suntem parte dintr-un curent global”
• „Dacă ne atacă ‘Sistemul’, suntem cu America”

Este o strategie de camuflare ideologică. Naționalismul autohton, cu rădăcini dubioase și nostalgii toxice, e spălat simbolic cu steagul SUA, ca să pară respectabil.

Legături doctrinare reale? Foarte puține

Dacă scoți simbolurile, nu rămâne mare lucru.

• AUR nu are legături structurale cu Partidul Republican american.
• Nu există susținere oficială din partea establishmentului politic american.
• Nu există cooperare doctrinară serioasă, think-tank-uri comune, proiecte strategice.

Există doar:

• mimetism retoric,
• import de sloganuri,
• ecouri din media radicalizată americană,
• o admirație declarativă pentru un lider controversat.

Cu alte cuvinte, AUR nu e pro-american, e pro-trumpist. Iar trumpismul nu este politica externă a SUA, ci o fază internă conflictuală a societății americane.

Contradicția fundamentală: suveranismul „pro-America”

AUR se declară:

• suveranist,
• anti-globalist,
• anti-„interferențe externe”.

Dar se agață obsesiv de un simbol extern: America.

Aceasta nu e politică, e confuzie ideologică. Sau, mai exact, o instrumentalizare cinică: America e bună când legitimează discursul tău, dar devine „imperialistă” când vorbește despre stat de drept, minorități, reguli sau alianțe.

AUR nu vrea parteneriat.
Vrea umbrela simbolică a unei superputeri, fără obligațiile care vin la pachet.

Ce vede Washingtonul real

Aici e partea pe care AUR o evită sistematic.

Washingtonul real:

• nu negociază cu partide radicale de stradă,
• nu validează discursuri anti-democratice,
• nu se aliniază la retorică anti-UE într-o țară UE,
• nu tratează cu indulgență atacurile la statul de drept.

Pentru SUA, România e importantă ca:

• aliat NATO,
• stat predictibil,
• partener strategic.

Nu ca laborator de experimente populiste.

De aceea, dragostea AUR pentru America nu e reciprocă. E unilaterală. E performativă.

De ce prinde la public

Pentru că funcționează psihologic.

Steagul SUA:

• conferă greutate,
• creează impresia de protecție,
• dă senzația de „noi nu suntem singuri”.

Într-o societate nesigură, simbolurile puterii sunt magnetice. Iar AUR știe asta foarte bine.

Un steag, multă confuzie

AUR nu e conectat ideologic la SUA.
Este conectat emoțional la o versiune caricaturizată a Americii, utilă propagandistic.

Trump nu e model de politică publică pentru România.
E doar oglinda în care AUR își vede propriile reflexe: furie, anti-elitism, dispreț față de instituții, obsesia „poporului adevărat”.

Steagul american din Piața Universității nu vorbește despre America.
Vorbește despre nevoia AUR de legitimitate externă într-un discurs care, lăsat singur, ar mirosi prea tare a izolaționism și resentiment local.

Iar asta e, de fapt, miza reală:
nu America, ci acoperirea ideologică a unui proiect politic intern.

De ce UE e demonizată, dar SUA e idealizată

Suveranismul românesc și paradoxul „stăpânului bun”

În logica suveranistă autohtonă, Uniunea Europeană e bau-bau: „ne impune”, „ne condiționează”, „ne cenzurează”, „ne fură identitatea”, „ne face colonie”. În același timp, Statele Unite apar în același discurs ca salvator: „partener strategic”, „garanția libertății”, „America adevărată”, „modelul de forță”, „antidotul globalismului”.

Pare o contradicție. Nu e. E o schemă psihologică și propagandistică foarte eficientă: UE e demonizată pentru că e aproape și te obligă la disciplină; SUA e idealizată pentru că e departe și o poți transforma în mit.

1) UE are putere reală asupra României. SUA are putere strategică, dar nu „îți cere chitanțe” zilnic

Uniunea Europeană nu e un poster cu stele. E un sistem de reguli și bani care intră direct în administrația românească:

• condiționalități,
• jaloane,
• proceduri,
• audit,
• sancțiuni,
• standarde.

UE îți poate bloca fonduri, îți poate cere reforme, îți poate arăta în oglindă corupția. În traducere suveranistă: „amestec în treburile interne”.

SUA, în schimb, te ține în zona de securitate:

• baze,
• cooperare militară,
• intelligence,
• strategie regională.

America nu îți cere zilnic licitații corecte, transparență în achiziții publice, reformă administrativă sau anticorupție cu aceeași pedanterie birocratică vizibilă. Asta face SUA mai ușor de iubit în discurs: o superputere care te apără, fără să-ți verifice fiecare șurub.

UE e „controlorul de bilete”. SUA e „bodyguard-ul”.

2) UE e asociată cu reguli. SUA e asociată cu forță

Populismul are o problemă structurală cu regulile, fiindcă regulile limitează exact ce vrea el: arbitrarul, spectacolul și „voința conducătorului”.

UE înseamnă:

• procedură,
• compromis,
• instituții,
• drepturi,
• nuanțe.

SUA – în mitologia încropită suveranistă – înseamnă:

• decizie,
• fermitate,
• acțiune,
• patriotism strigat.

De aceea UE e ușor de caricaturizat ca „birocrație”, iar SUA e ușor de vândut ca „putere”. În realitate, America funcționează tot pe instituții și reguli, doar că suveraniștii români nu importă America reală, ci America de cinema și de slogane.

3) UE e „a noastră” și asta o face ținta perfectă

Aici e ironia: UE e demonizată tocmai pentru că România face parte din ea. UE e un spațiu unde România are drepturi, vot, reprezentare, fonduri, influență. Dar tocmai acest „împreună” face jocul mai complicat și mai frustrant.

În UE:

• nu poți face ce vrei,
• trebuie să negociezi,
• trebuie să explici,
• trebuie să respecți un cadru comun.

În imaginarul suveranist, asta devine „umilință”.

SUA, fiind departe, nu obligă la aceeași confruntare zilnică cu propria incompetență administrativă. E ușor să idealizezi o entitate pe care nu o simți ca pe un „șef” imediat.

UE e „prea aproape” și te vede. SUA e „departe” și o poți visa.

4) UE e folosită ca țap ispășitor pentru eșecurile interne

România are probleme interne masive: clientelism, corupție, haos administrativ, reforme mimate. Pentru suveraniști, aceste probleme nu pot fi puse pe seama „ai noștri”, pentru că atunci îți cade povestea cu „poporul bun”.

Mai convenabil e să spui:

• „UE ne-a obligat”,
• „Bruxelles-ul ne-a impus”,
• „ni se face rău din afară”.

UE devine paratrăsnetul perfect pentru orice eșec local.

SUA nu poate fi folosită la fel de eficient ca țap ispășitor, pentru că suveranismul românesc are nevoie de o superputere „bună” care să valideze discursul. Dacă îți urăști și „protectorul”, rămâi singur. Iar singurătatea geopolitică sperie chiar și suveraniștii.

5) UE atacă direct „Sistemul” românesc. Asta enervează pe toată lumea care trăiește din Sistem

Asta e, probabil, explicația cea mai cinică și mai corectă: UE e demonizată fiindcă, prin reguli și condiționări, lovește în mecanismele de pradă.

Când UE cere:

• transparență,
• achiziții curate,
• reforme,
• concurență,
• control pe fonduri,

deranjează rețele. Deranjează „baroni”. Deranjează șmecheria. Deranjează „merge și-așa”. Și îi deranjează pe cei care se bat cu Sistemul pentru a-l înlocui cu propriul Sistem.

SUA nu are același tip de control financiar administrativ asupra fiecărui proiect local. America e interesată de stabilitate strategică și securitate regională, nu de cine a făcut licitația pentru o centură ocolitoare.

Prin urmare, e mult mai comod să spui „UE e rea” și „SUA e bună”.

6) Trump ca mit: suveraniștii iubesc o Americă reinventată, nu America reală

În această schemă intră perfect idolatrizarea lui Trump. Nu pentru că Trump ar avea un program care se potrivește României, ci pentru că el simbolizează exact ce vor suveraniștii:

• liderul care sfidează reguli,
• conflictul permanent,
• disprețul față de instituții,
• „eu sunt poporul”.

Asta e America pe care o idealizează AUR: o Americă „tare”, „neîngrădită”, „anti-elitistă”. Doar că e o Americă inventată pentru consum intern românesc.

7) România suveranistă vrea libertate fără costuri

Aici e paradoxul final: suveraniștii români vor suveranitate, dar nu vor să plătească prețul ei.

Suveranitatea reală înseamnă:

• industrie,
• infrastructură,
• apărare,
• instituții solide,
• economie competitivă,
• disciplină fiscală.

Suveranismul populist vrea:

• emoție,
• simboluri,
• dușmani,
• scutiri de responsabilitate.

UE vine cu prețul disciplinei. SUA e percepută ca oferind scutul securității. De aceea UE e demonizată, iar SUA e idealizată: una te obligă să te maturizezi, cealaltă îți dă senzația că ești protejat chiar dacă rămâi copil politic.

UE e oglinda, SUA e posterul, suveranismul e un pârț în trompetă

UE e demonizată fiindcă te obligă să te uiți în oglindă: instituții, reguli, reforme, anticorupție, funcționare. Iar oglinda arată urât când ai construit decenii pe improvizație.

SUA e idealizată fiindcă e un poster: îl pui pe perete și proiectezi pe el ce vrei. Putere, ordine, patriotism, „libertate”.

Iar suveranismul românesc are nevoie exact de asta: un inamic apropiat care te disciplinează și un protector îndepărtat pe care îl poți mitologiza.