Dronele care ne survolează nervii: România are lege, are F-16, dar tot nu apasă pe trăgaci

Sâmbătă după-amiază, o dronă rusească de tip Geran (varianta rebranduită a binecunoscutului Shahed) a intrat în spațiul aerian românesc, a făcut o buclă elegantă prin nordul Dobrogei vreo 50 de minute, a fost urmărită de două F-16, apoi a plecat cum a venit. Armata a spus că piloții au avut mandat să o doboare, dar au decis să nu tragă din cauza riscurilor colaterale.

Politic, Ministerul de Externe a chemat ambasadorul rus. Mediatic, am primit aceeași incantație liniștitoare: „nu a reprezentat un pericol iminent pentru populație”. Practic, încă o sâmbătă în care România, țară NATO, bifează „incursiune – monitorizare – non-intervenție – protest diplomatic”.

Ce s-a întâmplat, pe scurt (adică pe lung)

Cronologia oficială spune așa: sâmbătă, 13 septembrie, în jurul orei 18:05, o dronă Geran intră în spațiul aerian național, în zona nordului Deltei (Chilia Veche – Pardina – axa Izmail). Două F-16 care patrulau deja sunt dirijate pe țintă. Drona „orbitează” aproximativ 50 de minute, după care părăsește spațiul nostru aerian spre Ucraina. Populația din nordul județului Tulcea primește mesaje RO-Alert, cum a tot primit de când Rusia lovește repetat infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre. Nimeni nu e rănit, nicio casă lovită. Și totuși, esențialul rămâne: drona a intrat, iar noi n-am tras.

Agențiile internaționale confirmă incidentul și îl plasează în context:

România e a doua țară NATO în mai puțin de o săptămână care raportează o încălcare de acest tip (prima fiind Polonia, unde autoritățile au vorbit de 19 drone). La București, ambasadorul rus este convocat, iar în spațiul public reapare discuția despre capacitățile noastre anti-dronă versus regulile de angajare (ROE) care, în practică, transformă „permisiunea” de a trage într-o decizie politică extrem de precaută.

Explicațiile oficiale și paradoxul „avem voie, dar nu e cazul”

Comunicatul MApN e curat, birocratic și corect: ținta a fost detectată, identificată, interceptată în sensul militar al termenului (însoțită, monitorizată), piloții au avut autorizare să tragă, dar nu au făcut-o din cauza riscurilor colaterale. Tradus pe românește: ai voie să dobori drona, însă doar în condițiile în care nu pui pe nimeni în pericol, nici măcar o șindrilă.

Într-un spațiu ca Delta, cu sate risipite, teren mlăștinos, arbori, plase, stuf, linii electrice, șosele înguste și cu o dronă care plutește haotic, riscul de a cădea fier încins în curtea cuiva e real. Doar că asta nu explică întregul cadru: de ce nu avem „cutii de siguranță” (kill boxes) predefinite peste ape sau terenuri nepopulate, în care să împingi ținta și s-o lichidezi acolo?

Pe lângă „risc colateral”, mai apare mantra:

„nu a reprezentat un pericol iminent pentru populație” și „nu a survolat zone locuite”. Corect tehnic, fals liniștitor. O dronă de tip Geran nu e un porumbel: are combustibil, motor, încărcătură, fragmente. Chiar dacă nu era programată să lovească în România, tot e un obiect ostil care încalcă suveranitatea. Când lași o astfel de intruziune să se închidă cu „a ieșit din nou la vecini”, transmiți că regula pe timp de război lângă graniță e toleranța, nu descurajarea.

De câte ori se întâmplă asta și de ce contează?

MApN indică deja un șir de episoade cu RO-Alert, resturi căzute pe teritoriul nostru, echipe de geniști și cordoane de jandarmi prin lanurile de porumb din Tulcea. De la începutul invaziei, astfel de încălcări și căderi de fragmente nu mai sunt „excepția”, ci un risc recurent, cu frecvență suficient de mare cât să impună proceduri robuste și reflexe ferme.

În weekend, MApN a vorbit explicit de 10 intrări în spațiul aerian până la acel moment; alte relatări au ridicat cifra la 11, în funcție de cum numeri episoadele confirmate versus probabilități radar. Indiferent de numărătoare, ideea e simplă: trecem de la „accidente” la „pattern”.

Contextul regional nu ajută.

Polonia raportează propriile intrări, iar Bruxellesul condamnă. Pe scurt, avem un test de nervi pentru NATO. Dacă fiecare episod se închide cu „am monitorizat, nu am tras”, Kremlinul învață două lucruri: 1) zona gri funcționează; 2) costul politic al provocării rămâne scăzut. Nu spun să transformăm Delta într-un stand de tir, spun că trebuie un semnal calibrat, pro-activ, care să schimbe calculul adversarului.

„De ce nu trageți, dacă tot aveți F-16 și lege?”

Întrebarea asta o aud din ce în ce mai des. Avem platforme F-16 cu senzori, rachete aer-aer, avem și sisteme la sol, avem text de lege (inclusiv regulile de angajare pe timp de pace cu conflict la frontieră). În teorie, totul e acoperit. În practică, decizia operativă se lovește de două frâne:

1. Riscul colateral – perfect legitim. Dărâmi o dronă peste o casă sau lângă un rezervor, nu mai ții conferințe de presă, prezinți condoleanțe. Dar tocmai de aceea se proiectează „culoare” și „cutii” de interceptare în care împingi ținta cu avioane și o cazi acolo unde ai probabilitate minimă de pagube: peste apă, în perimetre desemnate, cu echipe gata de intervenție. Asta se planifică și se exersează, nu se improvizează sâmbătă seara.
2. Aversiunea politică la risc – mai puțin recunoscută. E comod să închei ziua cu „fără victime, fără știri proaste”, chiar dacă la pachet livrezi și precedență strategică adversarului. Or, într-o zonă de frontieră activă, precedentul este politica: dacă azi nu tragi, mâine îți intră mai adânc. Asta au învățat toți vecinii Ucrainei în ultimii doi ani.

Ce înseamnă „autorizați să doborâm, dar n-am făcut-o” atunci când faci parte din NATO

Faptul că piloții au avut ok-ul să angajeze și au decis să nu o facă sugerează că lanțul de comandă și-a făcut treaba procedural: a evaluat, a deschis opțiunea, a lăsat comandantului de pe platformă marja tactică. Asta e bine. Dar tot lanțul de comandă trebuie să livreze și mediul în care o asemenea decizie să fie ușor de luat pro-descurajare: spații de tragere prestabilite, hărți de risc termică/umană în timp real, acorduri civile pentru evacuări rapide, „pachete de decontare” pentru pagube (ca să nu se teamă nimeni de factura politică), plus un cadru public clar: când intri, cădem. Fără dubii.

NATO tocmai a anunțat întăriri pe flancul estic („Eastern Sentry”), dar niciun aliat nu îți scrie ROE-ul de acasă. Îți aduce radare, capacități, training; reflexul însă e local. Dacă reflexul tău rămâne „mai bine nu”, vei avea în continuare sâmbete cu Geran la plimbare și luni cu ambasadori chemați la MAE.

Și totuși: există o cale responsabilă între „trage în orice” și „nu trage niciodată”

Hai să punem pe masă un plan minimal, aplicabil mâine:

• cutii de angajare peste apă în nordul Deltei (brațe, lacuri, golfuri). Se definește cartografia exactă, se aprobă inter-instituțional, se brifează permanent piloții. Ținta se împinge acolo. Dacă piloții au vectorul, decizia devine mult mai simplă: foc.
• baterii C-UAS dedicate (anti-dronă) la sol, mobile, cu radar propriu și efectori soft-kill/hard-kill, pentru interceptări punctuale la altitudini mici, unde rachetele aer-aer sunt disproporționat de scumpe. Nu reinventăm roata, facem doar achiziția coerentă și punem regulile la lucru. (Această propunere decurge logic din tipul țintelor raportate.)
• procedură „drop-safe”: dacă dobori peste apă/mlaștină, pornește în 5 minute echipa de neutralizare, dronele de recunoaștere, barca de recuperare, perimetrul de siguranță. Comunicare publică simplă: „a fost doborâtă controlat în zona X, nu există pagube”.
• regândirea RO-Alert: mai puțin alarmism difuz, mai multă localizare. Când îți sună telefonul de 3 ori pe lună, reflexul social devine „mute”. Vrei exact opusul: puține alerte, precise, urmate de acțiune vizibilă.
• mesaj strategic consecvent: „Orice obiect militar neautorizat care intră va fi neutralizat în cutiile dedicate. Punct.” Lumea înțelege. Și la Moscova, și la Plauru.

Dar dacă „nu era intenționată”?

A apărut și această poveste: poate drona „a scăpat” puțin, poate vântul, poate inerția, poate era „accidental”. Așa se livrează normalizarea: cu diminutive. Realitatea e că avem un război la 2 kilometri peste apă și o industrie rusească a dronelor care practică saturarea, încercarea, măsurarea reflexelor adversarului. Intrările repetate în spațiul NATO, fie Polonia, fie România, sunt un test. Iar la teste nu te prezinți cu „poate a fost din greșeală”. Te prezinți cu regula.

„Halucinațiile” care bântuie spațiul public

Le pun la grămadă, că le auzim la fiecare episod:

• „Dacă o dobori, escaladezi.” Serios? Intrarea este escaladarea. Neutralizarea pe teritoriul tău e restabilirea regulii, nu o declarație de război.
• „Era neînarmată.” Și dacă pică motorul pe un acoperiș? „Neînarmat” nu înseamnă „nepericulos”.
• „Nu era departe.” Fix asta e problema. Dacă ajunge până la Chilia Veche azi, mâine ajunge mai în sud.
• „Am mai găsit doar resturi.” Resturile se găsesc după faptă. Politica se face înainte de resturi.
• „Nu am vrut să panicăm.” Panica vine din ambiguitate. Liniștea vine din reguli aplicate vizibil.

Toate aceste justificări au un fir comun: preferă comoditatea administrativă în locul descurajării strategice. Și exact asta simte adversarul.

Concluzia pe care refuzăm s-o învățăm

Nu ți-ai securizat frontiera cu declarații îngrijorate și cu interceptări „fără foc”. Ți-o securizezi cu o combinație plictisitoare (știu) de planificare, cutii de angajare, echipe la 5 minute, comunicare decentă, și un anunț repetat până la saturație: „intrarea = neutralizare”. Nu în fiecare caz, ci în cazul standard. Excepțiile devin atunci rare și explicabile. Când regula e „monitorizăm și poate, poate…”, excepția devine tocmai acțiunea.

Sâmbătă am mai bifat un episod în care am fost corecți, prudenți și… previzibili. Iar previzibilitatea, în fața unui adversar care trăiește din zona gri, e o slăbiciune. Vrei să fii plictisitor într-un singur fel: să fii plictisitor de ferm. Să știe toți – de la pescarii din Pardina până la operatorii din Belgorod – că România are nu doar F-16 și legislație, ci și reflexe.

Până atunci, vom continua să vedem dronă-intrare-monitorizare-ieșire, cu aceeași frază care ne adoarme: „nu a reprezentat un pericol iminent”. Adevărat, n-a fost „iminent”. Dar a fost real, ostil și pe cerul nostru. Asta e suficient.

Detalii de fundal (pentru cine vrea cronologie)

• Comunicatul MApN: sâmbătă, 13 septembrie, ora 18:05; drona Geran a intrat în spațiul aerian românesc, F-16 au interceptat; după ~50 de minute, ținta a părăsit spațiul național. Evaluarea a permis angajarea, dar s-a renunțat din cauza riscurilor colaterale.
• Reuters: încălcare confirmată, în contextul atacurilor rusești asupra infrastructurii ucrainene de pe Dunăre.
• Digi24 & RO-Alert: două mesaje pentru nordul Tulcei, mobilizare de F-16.
• Axios / FT / The Guardian: România – a doua țară NATO într-o săptămână care raportează intrare de dronă; discuție regională despre „testarea” alianței și anunțul NATO de întărire a flancului estic.
• ABC: precizarea că drona a fost urmărită până când a dispărut de pe radar în proximitatea Chilia Veche; „nu a survolat zone locuite” – formularea care inflamează dezbaterea publică.
• Date cumulative: MApN indică multiple episoade cu resturi căzute; unele relatări agregate vorbesc de 10–11 încălcări confirmate până acum.

Dacă vrem ca sâmbetele să fie calme iar rușii să se plictisească de noi, regula trebuie să fie aceasta: intră – o cobori acolo unde ai zis dinainte că o cobori. Restul e folclor administrativ.