Dronele rusești sunt ”accidente” – spune Nicușor Dan. Or fi? N-or fi?

Publicat: 26 nov. 2025, 19:59, de Radu Caranfil, în POLITICĂ

Există ceva ce România iubește profund: să minimalizeze pericolele. Să transforme amenințările în anecdote, să rezume riscurile la niște vorbe „de liniștire”, exact ca părintele care, în timp ce copilul plânge că vede un monstru sub pat, îi spune „hai, mă, dormi, nu e nimic”.

Problema e că monstrul, de data asta, chiar există. Și vine cu elice, cu motor, cu explozivi și cu o traiectorie programată în soft de militarii unei țări care nu ne e tocmai prietenă.

Nicușor Dan are niște motive să fi făcut această apreciere. Pare „inabil formulat”, dar și calculat. Hai să le punem pe masă, pe rând.

1. Evitarea cuvântului cheie: „atac”

Dacă un președinte al României iese și spune:
„Drone rusești au intrat pe teritoriul României, este un ATAC”,
automat intri în alt registru:

întrebări de tip: „activăm articolul 4 în NATO?”,
presiune internă: „de ce nu doborâți tot ce zboară?”,
panică publică, breaking news non-stop.

Spunând „accidente”, Nicușor Dan:

calmează discursul – poate excesiv, dar asta urmărește;
evită să ducă discuția în zona în care populația întreabă: „ok, și noi ce facem acum, concret, ca stat NATO?”

E o formă de a ține situația sub nivelul de „criză oficială”.

2. Mesaj de „dezescaladare” către Rusia

Chiar dacă nu ne place, diplomația funcționează și prin semnale codate.
Când tu, ca stat de pe flancul estic, spui public „sunt accidente”, mesajul pentru Moscova e:

nu vrem escaladare,
nu căutăm scandal bilateral,
considerăm că nu e casus belli.

Adică: nu vrem să urcăm un incident la nivel de conflict direct România–Rusia.
E o linie clasică de „calmare” – doar că, spusă prea candid, sună a bagatelizare.

3. Menajarea NATO / partenerilor – „nu forțăm nota”

Dacă Bucureștiul ar dramatiza fiecare dronă care intră sau cade aproape de graniță, ar apărea:

presiune pe NATO să reacționeze oficial;
discuții complicate în capitalele aliate: „România exagerează sau chiar se întâmplă ceva grav?”

Prin formula „accidente”:

România transmite: „gestionăm local, nu vă cerem acum solidaritate formală”;
nu pune pe masă imediat discuția despre consultări NATO, art. 4 etc.

Pe scurt: Nicușor Dan nu vrea ca România să fie percepută ca stat „panicard” care sare la alianță pentru fiecare incident – chiar dacă, în realitate, incidentele astea contează.

4. Liniștirea populației interne

La nivel intern, există mereu tentația să eviți cu orice preț panica:

oamenii aud „drone”, „rusești”, „spațiu aerian național” și le fuge gândul la război;
mai ales după Ucraina, reflexul de frică e real.

Prin „accidente”, președintele încearcă să trimită mesajul:
„Nu suntem țintă directă, nu e un atac asupra României, nu trebuie să intrați în modul apocaliptic.”

Problema e că, dacă exagerezi cu liniștirea, ajungi în ridicol și decredibilizare.

5. Acoperirea limitelor noastre militare

Mai e un motiv, nespus dar logic:
România nu are, încă, o arhitectură de apărare antiaeriană și antidronă perfectă la Marea Neagră și la granița cu Ucraina.

Dacă recunoști public, repetat: „Intră drone rusești pe teritoriul nostru”, apar întrebări dureroase:

„De ce nu le doborâți?”
„Nu avem cu ce?”
„Unde sunt sistemele promise, radar, apărare AA, dronele noastre?”

Spunând „accidente”:

diluezi senzația de vulnerabilitate,
sugerezi că sunt situații rare, neintenționate, peste care „se trece”.

E o formă de a acoperi, în plan public, faptul că nu poți controla 100% spațiul aerian la un război la doi pași de tine.

6. Profilul lui Nicușor Dan: tehnic, timid pe zona de forță

Nicușor Dan nu e genul de politician „hawkish”, cu discurs de forță.
Are reflexul matematicianului: să minimalizeze emoția, să fugă de cuvinte mari, să nu dramatizeze.

Când spui „accidente”, e și:

o formă de auto-proiecție – să pari rațional, „echilibrat”, „nealarmist”;
o distanțare de stilul alarmist-băsist sau jovial-în forță à la alți președinți.

Doar că, în zona de securitate și apărare, prea mult „echilibru” verbal poate suna a slăbiciune.

7. Calcul politic: să nu transforme securitatea în axă de conflict intern

Dacă ar fi folosit un limbaj mai dur la adresa Rusiei, imediat s-ar fi inflamat:

zona prorusească și „pacifiștii de serviciu”;
opoziția internă, care l-ar fi acuzat că „băga țara în război” sau că „joacă prea tare cartea NATO”.

Folosind o formulă soft, Nicușor Dan:

își ia un pic de aer politic,
nu dă muniție taberelor care ar vrea să-l picteze ca „omul războiului”,
ține tema în registrul tehnic, nu emoțional.

Motive are, dar sunt riscante

Deci da, Nicușor Dan are niște motive clare pentru acest „sunt accidente”:

evită cuvântul „atac”,
trimite un semnal de dezescaladare,
nu vrea să forțeze NATO,
încearcă să liniștească populația,
acoperă limitele militare,
își păstrează profilul de politician „calm, tehnic”.

Problema e că, dincolo de aceste rațiuni, rămâne impresia foarte proastă că România:

își minimalizează singură vulnerabilitățile,
trimite un semnal de slăbiciune strategică,
și tratează niște incidente serioase ca pe niște mici bâlbe de navigație.

Pe termen scurt, îl ajută să „evite scandalul”.
Pe termen lung, însă, un stat de pe flancul estic nu-și permite să pară că ia în glumă dronele rusești, fie ele și „accidentale”.

Nu trebuie să dramatizăm, dar trebuie să vorbim ca o țară serioasă

Nimeni nu spune să declari stare de alertă când vezi o dronă la 50 km.
Dar nici să spui „accident” când intră pe teritoriul tău un aparat militar al unei țări ostile.

Există o cale de mijloc, aceea a maturității strategice.
Acea cale pe care, dacă o găsim, nu doar că vom fi respectați, dar vom fi și luați în serios.

Prudență față de ”accidentele” programate ale Rusiei…

România nu e un copil care a trântit o farfurie și acum vine părintele să spună „nu e nimic”. Este un stat de 20 de milioane de oameni, pe flancul estic al NATO, cu responsabilități reale.

Poți să fii calm, poți să fii prudent – dar nu poți să fii naiv.
Dronele care intră pe teritoriul tău nu sunt accidente.
Sunt teste.