Drumul spre Târgu Jiu a fost închis, după o alunecare de teren în Horezu

Publicat: 14 ian. 2023, 09:17, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Drumul spre Târgu Jiu a fost închis, după o alunecare de teren în Horezu

Drum închis temporar spre Târgu Jiu, după o alunecare de teren în Horezu, județul Vâlcea. Incidentul s-a produs vineri noaptea pe DN 67 km151+150m, în Horezu, pe sensul Târgu Jiu-Râmnicu Vâlcea.

Pentru intervenția echipajelor de salvare s-a decis închiderea benzii de circulație pe sensul Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea. De asemenea, în urma deplasării în teren a echipajelor de poliție, s-au dispus mai multe măsuri.

Astfel, a fost închisă temporar banda de circulație pe sensul Târgu Jiu- Rm. Vâlcea între km 151+070m li 151+180m. Circulația se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil.

În același timp, circulația pe direcția Rm. Vâlcea – Tg. Jiu se va realiza prin parcarea adiacentă a acestui sens (vechiul DN 67), dirijată prin indicatoare, balize și parapet lestabil, potrivit Mediafax.