„Dumnezeu mi-a arătat că am avut o carieră frumoasă”: Cătălin Moroșanu se retrage

Cătălin Moroșanu a avut o accidentare gravă în urma unei probe de la Survivor. În urma accidentării a decis să ia o hotărâre importantă, după cum a dezvăluit într-un interviu.

Astfel, într-un interviu acordat pentru Viva, Cătălin Moroșanu a precizat că și-a făcut mai multe analize, dar nu au ieșit tocmai bune, chiar și după recuperarea la picior, iar operația nu are cum să nu fie făcută, fiind nevoie cât mai repede de ea. „Din ultimele analize se pare că recuperarea nu a decurs cum trebuie, meniscul este rupt, trebuie să mă operez. Nu cred că o să mă mai lupt. Eu cred că în viață primești niște semne și Dumnezeu mi-a arătat că am avut o carieră frumoasă, am realizat multe lucruri în sportul meu, dar ar trebui să mă îndrept spre mentoring, antrenoriat”, a spus Cătălin Moroșanu.

Mai vrea un copil

Deși renunță în a mai lupta ca înainte, Cătălin Moroșanu vrea să-și îndeplinească încă un vis mare, acela de a deveni din nou tată. Sportivul își dorește foarte mult să mai aibă încă un copil și simte că e timpul să se întâmple asta cât mai curând.

Într-un podcast de pe YouTube, Cătălin Moroșanu a spus că a vorbit cu soția sa despre acest aspect și speră ca în curând să dea vestea cea mare.

I-am zis, bă femeie, hai să mai facem un copil, tu îmbătrânești, eu îmbătrânesc, acum e momentul, că după 40 de ani e mai greu să rămâi însărcinată. Natalis o să crească mare și o să zboare de la casa noastră ca o pasăre și o să vină celălalt mic care să ne țină bătrânețiile împreună. Mă gândesc să fiu tatic, m-ar ajuta să-mi îndeplinesc următoarele vise, copilul e foarte important într-o relație, chiar te schimbă și m-a schimbat foarte mult”, a spus Cătălin Moroșanu pe YouTube.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Premierul Marcel Ciolacu: Magazinele nu vor fi închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a respins propunerea de închidere a magazinelor în weekend, subliniind că societatea nu susține această măsură. Micii comercianți au cerut Guvernului să...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...