E amprenta sau semnătura lui Moise? O descoperire tulburătoare zguduie istoria Bibliei

O descoperire epigrafică din Peninsula Sinai stârnește controverse mondiale: inscripțiile proto-sinaitice care ar putea conține prima referire scrisă la Moise – și poate chiar la Iosif.

Două inscripții proto-sinaitice descoperite în Peninsula Sinai ar putea conține prima mențiune scrisă despre Moise, deschizând o nouă eră a arheologiei biblice.

serabit-el-khadim

Semnătura lui Moise?

Într-un colț uitat de istorie, la Serabit el-Khadim, pe stâncile arse de soare ale Peninsulei Sinai, două inscripții antice își dezvăluie în sfârșit taina: „ZT MMŠ” și „NʾUM MŠ” – expresii interpretate de cercetătorul Michael S. Bar-Ron drept „Aceasta este de la Moșe” și „Un cuvânt al lui Moșe”. O semnătură grăbită? Un mesaj lăsat peste milenii? Sau doar o proiecție îndrăzneață?

Într-o lucrare proto-doctorală amplă, rezultatul a opt ani de studiu epigrafic, Bar-Ron propune că aceste inscripții ar putea reprezenta prima mențiune scrisă a lui Moise, într-un alfabet proto-sinaitic care combină trăsături de ebraică arhaică și structură aramaică. Scrisul este vechi, neșlefuit, dar precis. Mesajul pare personal. Poate chiar poetic.

Un scrib semit în palatul faraonului?

Inscripțiile – Sinai 357 și 361 – par să fi fost scrise de o singură mână, potrivit lui Bar-Ron. O mână instruită. Cu acces la tehnică, formă, simbolistică egipteană. Cu rafinament.

Or, tocmai aici începe povestea biblică a lui Moise: un copil semit crescut în casa faraonului, educat de elite, dar păstrându-și limba strămoșilor.

Michael Bar-Ron sugerează că aceste texte ar putea constitui prima dovadă arheologică a existenței lui Moise.

Bar-Ron susține că urmele acestei mâini pot fi urmărite în 22 de inscripții distincte, grupate în cinci „clade” stilistice, de la formule poetice la note personale. Unele conțin expresii de tip „a pleca” – nimosh –, altele formule sapiențiale. Dar cel mai frapant rămâne acel „MŠ” repetat cu insistență aproape ritualică.

Joseph sau Ankhu?

Ipoteza nu se oprește aici. Într-un salt speculativ curajos, Bar-Ron leagă o altă figură biblică, Iosif, de un oficial egiptean documentat istoric: vizirul Ankhu.

Într-o altă inscripție (Sinai 350), apare o combinație egipteano-semitică ce face referire la divinitatea El – Dumnezeul ebraic timpuriu – și la o autoritate semită integrată în elita faraonică. Bar-Ron interpretează asta ca o dovadă a existenței unei clase semite privilegiate înainte de robia egipteană.

Dacă ipoteza sa se confirmă, istoria Exodului capătă o nouă consistență: nu ar fi fost vorba de o populație de sclavi ignoranți, ci de o comunitate de funcționari semito-egipteni, ridicați și apoi căzuți în dizgrație.

O revoluție teologică în piatră

Și totuși, povestea nu e doar despre Moise sau Iosif. Cele 22 de inscripții descrise de Bar-Ron surprind o bătălie de idei, o fractură religioasă incipientă. Pe unele plăci apare zeița Baʿalat, asociată cu Hathor, zeiță canaanită a fertilității și minelor. Dar numele și simbolurile ei sunt uneori ciuntite, zgâriate, înlocuite cu referințe la El.

Un templu ars închinat lui Baʿalat, descoperit tot la Serabit el-Khadim, întărește teoria unei epurări religioase violente. Bar-Ron merge până la a sugera că însuși Moise ar fi fost liderul acestei purificări – primul profet răzvrătit, primul revoluționar sacru.

Contradicții și reacții dure

Evident, teoria nu a fost primită cu brațele deschise. Dr. Thomas Schneider, reputat egiptolog canadian, a calificat demersul drept „fantezist, neprobabil și ideologic”.

Criticii acuză identificări arbitrare ale caracterelor, o interpretare prea liberală a alfabetului proto-sinaitic și o intenție clară de a forța o legătură cu Biblia. Alții atrag atenția că semnul „MŠ” ar putea fi orice: o inițială, o divinitate locală, un simbol pierdut.

Dar, în ciuda controverselor, nu putem ignora faptul că aceste inscripții – de altfel cunoscute de peste 100 de ani – nu au fost niciodată analizate cu o asemenea minuțiozitate epigrafică. Fotografii de înaltă rezoluție, scanări 3D, compararea sistematică a formei literei „mem” – toate aduc o rigoare nouă în cercetarea unui subiect vechi.

Istoria ca o ecuație nerezolvată

Poate că nu vom ști niciodată dacă Moise a lăsat semnătura sa pe pereții de la Serabit el-Khadim. Dar tocmai această incertitudine face descoperirea fascinantă. Ea deschide întrebări: despre rolul elitelor semite în Egiptul antic, despre geneza ideilor religioase, despre adevărul din spatele mitului.

Episodul dovedește, încă o dată, că Biblia e mai mult decât un text sacru – este o hartă cu indicii, o cronologie poetică în care urmele de praf pot deveni dovezi. Și, poate, într-o zi, vom putea citi numele Moșe nu doar în versete, ci și în piatră.

Ce semnifică, de fapt, aceste cercetări?

Dincolo de aspectele teologice sau arheologice, importanța acestor inscripții se joacă la un nivel mai profund: ele tulbură granița dintre mit și istorie, dintre credință și document.

Dacă aceste semne aparțin cu adevărat unui scrib semit de la curtea faraonului, iar numele MŠ chiar se referă la Moise, atunci asistăm la o validare istorică a unei figuri despre care s-a spus, de-a lungul timpului, că ar fi fost doar o legendă.

Mai mult:

cercetarea aruncă o lumină nouă asupra rolului scrisului ca formă de autoritate în lumea antică. Faptul că un posibil lider religios își semnează ideile, le gravează în piatră, dovedește o conștiință a posterității. Acesta nu e un gest întâmplător, ci o formă timpurie de manifest politic și religios.

În cele din urmă, cercetările lui Bar-Ron ne obligă să reevaluăm rolul memoriei scrise în geneza civilizațiilor.

Moise nu mai este doar un personaj al revelației divine – devine, în mod tulburător, un autor. Un inscriptor. Un om care, poate, a simțit nevoia să spună: „Acesta este cuvântul meu.”

Într-o lume în care piatra și litera decid cine rămâne în istorie, semnătura lui Moise, dacă este reală, ar putea fi mai puternică decât orice verset.