Ea e Aryana Sayeed, starul pop afgan care le-a scăpat talibanilor (VIDEO)

Aryana Sayeed este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică pop din Afganistan. Ea tocmai, a reușit să fugă din țară, potrivit BBC, și de curând a postat o fotografie în acest sens.

Ea a distribuit pe rețelele sociale o fotografie care o înfățișează în cala unui avion militar american, înconjurată de alți civili evacuați. Sayeed, 36 de ani, a cărei notorietate artistică a trecut de granițele țării sale și care este urmărită de 1,3 milioane de utilizatori pe Instagram, a primit în trecut amenințări cu moartea, inclusiv din partea talibanilor, pentru aparițiile și pozițiile sale publice, considerate de conservatori drept un afront la adresa culturii afgane.

A militat pentru ca numele femeilor să fie incluse pe cărțile de identitate!

Artista a fost unul dintre susținătorii campaniei #WhereIsMyName, care a dus la modificarea legislației afgane, astfel ca numele femeilor să fie incluse pe cărțile de identitate. În mesajul care însoțește imaginea sa în avionul american, Sayeed le mulțumește celor care și-au făcut griji pentru ea și îi îndeamnă să rămână uniți și în siguranță. „Sunt în viață, sunt bine, după câteva nopți de neuitat. Am ajuns la Doha, în Qatar și aștept să mă întorc acasă, la Istanbul„, precizează ea.

Aryana Sayeed a vorbit anul trecut cu jurnaliștii BBC despre amenințările cu moartea primite în trecut. În 2016, în timp ce înregistra pentru o emisiune TV, un atentator sinucigaș s-a aruncat în aer în autobuzul postului de televiziune. Șapte oameni au murit și alți 24 au fost răniți în urma atentatului. Sayeed spune că în Afganistan femeile care vor să urmeze o carieră muzicală nu sunt bine văzute.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Alina Gorghiu cere ajutorul populatiei

Alina Gorghiu cere ajutorul populației! Are legătură cu cea mai spectaculoasă...

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a venit cu un mesaj inedit pe Facebook, acolo unde a recunoscut că s-a implicat într-un proiect îndrăzneț. Reprezentantul Guvernului...
Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...