Edi Iordănescu își justifică selecția de la echipa națională: "Perspectivele din finalul campaniei precedente sunt pozitive"(Video)

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu a vorbit despre debutul său pe banca tehnică a primei reprezentative.

Acesta a selecţionat pentru meciurile amicale cu Grecia şi Israel jucători din echipa folosită de predecesorul său, Mirel Rădoi.

Împreună cu staff-ul pe care îl coordonez am avut ca obiectiv consolidarea unui lot echilibrat, cu soluţii multiple pe posturi. Am mers pe nucleul de fotbalişti conturat de Mirel Rădoi şi staff-ul său, pentru că perspectivele din finalul campaniei precedente sunt pozitive. Am configurat cu obstacole acest lot. Spre exemplu, rapidistul Moldovan (portarul Horaţiu Moldovan, n. red.), pe care ne bazam, a ieşit din calcule după o testare (Covid-19), după care şi soluţia Iacob (Florin Iacob, de la UTA, n. red.) a picat din acelaşi motiv.

În acelaşi timp, Stanciu va reprezenta oricând pentru mine şi echipa naţională o soluţie, doar că am decis să îl lăsăm să se adapteze la noul club (Wuhan Three Towns/China). Iar pe Ianis Hagi îl aşteptăm cu toţii să revină cât mai repede în familia tricoloră după accidentare, suntem alături de el şi ne gândim la el”, a declarat Iordănescu, conform frf.ro.

Acesta a precizat că pentru această acţiune a realizat un mix între jucători cu experienţă şi unii mai tineri: „Avem pentru această acţiune un lot în care se regăsec tricolori cu experienţă, dar şi jucători tineri şi foarte tineri al căror potenţial ne face încrezători că vor deveni certitudini. Ne dorim să-i ajutăm să se integreze, să se familiarizeze cu tot ce înseamnă naţionala României şi să-i impulsionăm pentru desăvârşirea lor ca jucători. Am convocat şi jucători cu un istoric important la naţională care nu traversează poate cele mai bune perioade ale lor la nivel de club. Asta pentru că evaluarea noastră ne-a evidenţiat că ei pot fi recâştigaţi pentru provocările primei reprezentative, iar contextul acestor partide amicale este cel optim, şi că mai au multe de oferit naţionalei”.

Edward Iordănescu spune că a alcătuit o listă mai amplă cu jucători pe care îi are în vedere pentru a-i selecţiona în viitor la echipa naţională.

Pe lângă cei 26 de jucători convocaţi, avem o listă foarte valoroasă pentru noi, compusă din fotbalişti asupra cărora ne-am concentrat şi ne concentrăm. Sunt jucători pe care îi monitorizăm permanent şi care pot fi convocaţi la următoarele acţiuni. Întâi de toate, fotbaliştii care se află deja în loturile României U21, U20 şi U19 pentru meciurile din luna martie. Apoi, jucători precum Moruţan, care trebuie să devină o prezenţă puternică în mod constant la club.

Drăguş, care are sper să capete constanţă în forma bună arătată deja. Paşcanu, cu un progres foarte important în ultima perioadă. Ghiţă, pe care am decis să îl lăsăm să se integreze deplin la noul club (KS Cracovia), la fel ca şi pe Sorescu (Rakow Czestochowa), un jucător care are o ascensiune admirabilă. Plus ceilalţi tricolori din fotbalul polonez. În acelaşi timp, îi avem pe Screciu, Petrila, Mogoş, Bicfalvi, Nedelcu, Hanca, Rotariu, Alex Băluţă, Bumba, Anton sau Cristi Ganea, toţi monitorizaţi atent. Avem aşteptări pentru că există valoare şi potenţial. De aceea, îi aşteptăm să revină după accidentări pe Tudor Băluţă şi Florin Andone, iar pe Olaru şi pe Coman să îşi recapete forma dinaintea accidentărilor.

Un salt de nivel din partea lui Albu, Nistor şi Creţu, la fel cum aşteptăm ca Ionuţ Radu să înceapă să apere şi să vedem perspectivele lui Vlad din vară. Deşi am enumerat mulţi tricolori, vă asigur de faptul că această enumerare nu are caracter exhaustiv. Nu sunt nicidecum toţi jucătorii pe care îi monitorizăm şi pe care ne-am putea baza începând de la acţiunea următoare! Mai există şi alţi jucători tineri şi foarte tineri.

Dar şi jucători cu mare experienţă, ieşiţi poate de o vreme mai scurtă sau mai lungă din circuitul naţionalei, cu care am discutat şi voi discuta în perioada imediat următoare. Şi pe care i-am putea avea din nou alături în familia tricoloră. Poate e un clişeu, dar uşa naţionalei e deschisă totdeauna pentru toţi jucătorii (spre exemplu, de la FCSB, CFR Cluj, Craiova şi Farul avem alţi 2-3 jucători monitorizaţi atent). Aşa că ne dorim să şi vorbim deschis despre paşii spre ea şi dincolo de ea. Dar de păşit nu va fi uşor, fără eforturi importante, constanţă şi rezultate!”, a mai spus selecţionerul.


România va înfrunta Grecia în data de 25 martie, de la ora 20:15, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, iar meciul cu Israelul va avea loc pe 29 martie, de la ora 20:45, la Netanya.

Edi Iordănescu a apelat la trei debutanţi, portarul Marian Aioani, fundaşul Radu Drăguşin şi mijlocaşul Octavian Popescu. Portarul Rapidului, Horaţiu Moldovan, a fost convocat de selecţionerul Edward Iordănescu în locul lui Florin Iacob (UTA), accidentat,

Lotul convocat de Iordănescu:
portari: Marian Aioani (Farul Constanţa, debutant), Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 13 selecţii/0 goluri marcate);

fundaşi: Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 69/0), Radu Drăguşin (Salernitana/Italia, debutant), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuţ Nedelcearu (Crotone/Italia, 20/2), Andrei Raţiu (Huesca/Spania, 5/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toşca (Gaziantep FK/Turcia, 28/1);

mijlocaşi: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa/Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK/Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta/Italia, 5/1), Alexandru Mitriţă (PAOK Salonic/Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, debutant), Florin Tănase (FCSB, 10/1);

atacanţi: Denis Alibec (Atromitos/Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Puşcaş (Pisa/Italia, 23/8).
 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Un fost poltist de frontiera, care facea contrabanda cu tigari peste Prut cu o lanseta, condamnat cu suspendare

Un fost polițist de frontieră, care făcea contrabandă cu țigări peste...

Instanța de la Judecătoria Târgu Bujor s-a pronunțat în dosarul fostului polițist de frontieră Neculai Graur, de la IJPF Galați, condamnându-l la 2 ani...
Firea a dat cartile pe fata despre trecerea ei pe lista la europarlamentare

Firea a dat cărțile pe față. ”Sper că nu m-au trimis...

Gabriela Firea și-a dorit să fie candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, a insistat cât a putut, însă conducerea a decis să meargă pe mâna...