Edi Iordănescu, pregătit pentru debutul pe banca tehnică a naționalei: „Este un joc pe care îl aşteptăm cu entuziasm” (Video)

Publicat: 24 mart. 2022, 16:47, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Edi Iordănescu, pregătit pentru debutul pe banca tehnică a naționalei:

România va înfrunta Grecia vineri, 25 martie, de la ora 20:15, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, iar pe 29 martie, de la ora 20:45, la Netanya, tricolorii vor evolua cu Israelul.

Selecționerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, susținut o conferință de presă, joi, în care a prefațat partida amicală de vineri, cu Grecia.

Este un joc pe care îl aşteptăm cu entuziasm. Printre problemele pe care le-am avut deja, ne interesează să pregătim atent acest test. Ne aşteaptă un meci de dificultate, pentru că avem un adversar care a arătat lucruri foarte bune în ultima perioadă, e bine organizat, e o echipă foarte bine organizată tactic, cu jucători cu calitate. Suntem în gardă din toate punctele de vedere.

În meciul cu Grecia nu poate face abstracţie rezultatul. Din aceste două jocuri aşteptăm foarte multe răspunsuri în ceea ce priveşte o evaluare a lotului, a jucătorilor individual şi a pregătirii. Nu mă tem de rezultate negative. Dacă aş face asta aş avea o mare problemă, ştiu că apare critica în astfel de cazuri, m-am învăţat cu ea, o accept, poate fi chiar constructivă”, a declarat Iordănescu.

Antrenorul spune că va fi emoţionat la primul meci pe banca tehnică a naţionalei, pe stadionul Ghencea.

Toţi suntem conştienţi că reprezentăm România, aşteptăm întoarcerea suporterilor, avem nevoie să vină alături de echipa naţională aşa cum au făcut-o în foarte multe momente. Fac un apel către suporterii noştri şi pentru campania care urmează, să vină alături de noi, să vină necondiţionat dacă se poate, pentru că ştiu câtă nevoie au băieţii de suportul publicului şi sunt sigur că pot da infinit mai mult atunci când suporterii sunt alături de noi. Va fi o emoţie pozitivă mâine, pentru că o parte importantă din copilăria mea a fost în Ghencea”.

Selecţionerul a afirmat că e convins că există jucători nemulţumiţi că nu au fost convocaţi pentru meciurile cu Grecia şi Israel, precizând că aşteaptă ca acest lucru să-i motiveze pe viitor.

Oricine poate deveni titular, perspectivele sunt deschise tuturor. Sunt mulţi jucători tineri şi foarte tineri pe care îi avem în vedere pentru perioada următoare. Nu fac selecţia să supăr sau să nu supăr pe cineva. A fost un studiu clar, au fost foarte multe informaţii, monitorizare, e o strategie pe care o pregătim pentru fiecare acţiune. Am mers în linii mari pe nucleul început de Cosmin Contra şi continuat de Mirel Rădoi. Sunt jucători care ne lipsesc, sunt alţii pe care îi avem sub observaţie, porţile sunt deschise către orice jucător român care arată valoare. Dar cei care sunt sunt supăraţi e bine că sunt supăraţi, pentru că pot veni cu energie şi entuziasm.

E important şi felul în care sunt supăraţi, mi-ar plăcea ca acea supărare să o materializeze în jocuri bune la club pentru a ne atrage atenţia pe viitor. Am avut o discuţie cu Săpunaru, sunt jucători care intră în categoria lui,cum e şi Tamaş, băieţi cu mult caracter, care au adus multă personalitate echipei naţionale şi valoare. Vedem ce se va întâmpla, nu pot face promisiuni. Sunt jucători care au o anumită vârstă şi trebuie să fim atenţi în ce fel putem fructifica convocarea lor la naţională”, a afirmat Iordănescu.