Eduard Novak: „M-am întors frustrat că sportivii noștri nu au aceleași șanse”

Publicat: 22 feb. 2022, 06:00, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Eduard Novak: „M-am întors frustrat că sportivii noștri nu au aceleași șanse”
Carol Eduard Novak

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak spune că e „frustrat că sportivii și copiii de la noi nu au aceleași șanse precum cei din alte țări”. Afirmațiile ministrului vin în contextul rezultatelor românilor la Jocurile Olimpice de iarnă.de la Beijing.

Cel mai bun rezultat obținut de România a fost locul 9 în proba de sanie – ștefetă echipe. Rezultatele obținute de cei 22 de sportivi români care au făcut deplasarea în Beijing au fost pe măsura condiţiilor de pregătire pe care le-au avut, dar şi a strategiei de până acum”, își continuă afirmațiile, pe Facebook ministrul Eduard Novak.

El mai consideră că țările care au reuşit să câştige medalii au avut o strategie pentru acele sporturi, în ceea ce priveşte infrastructura, dar şi dezvoltarea sportului. A dat exemplul Chinei, care a devenit o forţă şi în sporturile de iarnă.

„Dacă în următorii 4 ani reuşim investiţii în infrastructură şi antrenori, cu siguranţă în următorii 10-20 de ani vom avea şi rezultate semnificative”, spune ministrul Sportului, care a mers și el în Beijing. Cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice, locul 9 ocupat în proba de sanie – ştafetă echipe a fost obținut de Raluca Nicoleta Strămăturaru, Valentin Creţu, Vasile Marian Gîtlan şi Darius Lucian Şerban.