Electoratul PSD: de la covrigi electorali la gogoși trrricolore

Ultimul sondaj INSCOP ne prilejuiește o privire către stânga românească, înghițită pe nemestecate de noul val tricolor-populist. Scriem, deci, despre migrarea masivă a electoratului PSD către AUR și despre colapsul identitar al unui partid care, după 30 de ani, nu mai știe cui se adresează.

Un sfert de secol cu punga-n mână

A fost odată un partid care știa ce vrea electoratul și știa cum să i-l dea. ”Covrigii” – uleiul, pachetele cu făină și zahăr, promisiunile cu salarii mărite, pensii îndulcite și „sprijin pentru toți românii”. PSD era expertul absolut în gesturi simbolice, vorbe meșteșugite și micul populism de cartier.

Numai că lumea s-a schimbat. Iar PSD a rămas blocat într-o piesă de teatru prost regizată, în care actorii îmbătrâniți recită replici pe care nu le mai crede nimeni.

Sondajul INSCOP – șocul cifrelor și tăcerea vinovată

Datele publicate în 7 iulie 2025 ar trebui să zguduie din temelii birourile de partid din Kiseleff: PSD e sub 14%. Nu vorbim doar de o scădere, ci de o prăbușire liberă. În doar două luni, social-democrații au pierdut aproape 4 puncte procentuale – și, odată cu ele, aproximativ 20% din propriul electorat.

Unde s-au dus acești alegători? La AUR. Nu la PNL. Nu la USR. Nu la POT. Ci la partidul gogoșilor trrricolore. Partidul care n-a guvernat niciodată, dar a știut să vorbească pe limba celor dezamăgiți. AUR a crescut, așa cum o fac buruienile: pe terenul lăsat în paragină de alții.

PSD – între blazare și căință

Esența prăbușirii PSD e simplă: nu mai are mesaj, nu mai are direcție, nu mai are instinct. S-a vrut, la un moment dat, un partid al stabilității. Apoi s-a vrut „modern”. Apoi „pro-european”. Apoi „mai social ca socialiștii europeni”. Apoi „naționalist luminat”. Acum, nu mai e nimic. Doar un surogat de partid-balama, aflat cumva și la putere și în opoziție față de actualul Guvern, care joacă la două capete și pierde la ambele.

Social-democrația românească, odinioară versată și populară, a uitat să fie populară. În loc să-și protejeze bazinul electoral, l-a abandonat pe mâna unui George Simion care mânuiește cuvântul „tradiție” ca pe un topor politic. În loc să-și apere pensionarii, PSD-ul a tăcut complice în fața planului de austeritate. A încercat, zilele astea, să vină cu o propunere moale – protejarea pensiilor sub 4.000 de lei. Dar e prea târziu. Poporul deja s-a mutat în altă sufragerie.

De ce migrează alegătorii către AUR?

Răspunsul nu e doar în frustrările economice sau în precaritatea serviciilor publice. Acolo e, firește, o parte din explozie. Dar explozibilul real este dezamăgirea: față de ipocrizie, de trădările repetate, de măștile schimbate la fiecare scrutin.

Electoratul tradițional al PSD nu era un bloc ideologic. Era o comunitate afectivă: oameni care voiau stabilitate, protecție, o voce pentru cei mai puțin norocoși. Acum, acești oameni nu se mai simt reprezentați. Iar AUR le oferă iluzia unei lupte drepte, fără compromisuri, condimentată cu discurs patriotic, conspirații digerabile și promisiunea că „le va arăta el lor”.

Este, în fond, un transfer de furie și nostalgie, de la un partid obosit, la unul înfierbântat.

PNL și paradoxul Bolojan

Pe fondul măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, ne-am fi așteptat ca PNL să sângereze grav. Dar nu. Rămâne aproape constant, pe la 15%. E un paradox aparent. În realitate, PNL nu crește, dar supraviețuiește grație percepției de „singura opțiune administrativă serioasă”. Faptul că măsurile grele vin dinspre Ilie Bolojan, perceput ca eficient și incoruptibil, protejează partidul de furia completă a electoratului. Pentru moment.

USR, POT și ceilalți: în așteptarea marii redistribuiri

USR stă la un scor rezonabil (13,1%), mai ales față de derapajele din trecut. E un bazin electoral mai urban, mai educat, care caută coerență și predictibilitate. Însă deocamdată, nu capitalizează suficient de pe urma colapsului PSD. POT – Partidul Oamenilor Tineri – se profilează drept un competitor zglobiu, în special pentru segmentul tinerilor dezgustați de „bătrânii sistemului”. Dar niciunul dintre acești jucători nu a reușit să transforme nemulțumirea în entuziasm.

Singurul care face asta e AUR. Cu gogoșile trrricolore, da, dar servite calde, cu zâmbetul pe buze și mâneca suflecată.

Încotro se duce PSD?

Spre o criză identitară majoră.

Nu mai e partidul clasei muncitoare – pentru că n-a apărat-o. Nu mai e partidul bugetarilor – pentru că n-a oprit tăierile. Nu mai e partidul pensionarilor – pentru că a pactizat cu cei care le cer „sacrificii”. Nu mai e partidul tinerilor – pentru că a refuzat să se reformeze. Nu mai e nici măcar partidul baronilor – pentru că aceștia își caută noi adăposturi.

PSD e un partid care nu mai știe cine e și pentru cine luptă. Iar în lipsa unei ideologii, a unui mesaj clar și a unei figuri carismatice, viitorul nu poate fi decât: irelevanță, fuziune, dispariție. Sau – varianta tragică – preluarea completă de către o aripă „naționalistă” care va căuta să copieze AUR, dar fără talentul manipulării virale.

Electoratul s-a săturat de covrigi. Acum vrea „dușmani”

Nu mai suntem în epoca puiului congelat cu ștampilă PSD. Acum, electoratul vrea spectacol, vinovați, eroi trimiși „să curețe țara de trădători”. Gogoșile trrricolore ale AUR par mai apetisante decât programul de guvernare cu tabele Excel al social-democraților.

Tragedia PSD nu e că a pierdut voturi. Ci că a pierdut sensul. Și dacă nu se reinventează rapid, va fi doar o pagină de subsol în manualele de istorie politică.

Iar între timp, România dansează tot mai aproape de marginea prăpastiei – cu ochii închiși și mâna pe tricolor.