Elena Udrea ajunge în România, azi, sub escortă specială. Ce condiții va avea la Târgşorul Nou

Publicat: 16 iun. 2022, 13:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Elena Udrea ajunge în România, azi, sub escortă specială. Ce condiții va avea la Târgşorul Nou

Fostul ministru Elena Udrea va fi adusă, astăzi, în România pentru a ispăşi pedeapsa de 6 ani de închisoare, după ce a stat mai mult de două luni în arestul din Blagoevgrad, Bulgaria.

Ea va fi predată de autoritățile bulgare celor din România în jurul orei 16.00 la Vama Ruse, după care fostul demnitar va fi dus la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou.

Magistraţii Curţii de Apel Sofia au decis vineri, 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea. Aceasta a fost prinsă în 7 aprilie, la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia.

În cadrul procesului din Bulgaria, Elena Udrea a criticat tot timpul condiţiile de arest din România, sperând să nu fie trimisă în ţară, numai că după câte se pare nu a avut deloc noroc.

Declarațiile ei i-au deranjat, însă, pe reprezentantii Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP), care au prezentat opiniei publice condițiile în care va sta Elena Udrea în următorii ani.

„Din punct de vedere al spațiului asigurat Elenei Udrea, garantăm opiniei publice că va fi optim pentru respectarea unui spatiu minim individual de 4 mp pe toată perioada executării pedepsei de către fostul ministru. Camerele de deținere asigură fiecarei persoane pat individual, sunt dotate cu mobilier specific, instalații de încălzire și utilități igienico-sanitare, astfel încât fiecare persoană deținută să aibă acces permanent la apa potabilă și zilnic la apă caldă, acces nerestricționat și permanent la grupurile și instalațiile sanitare pentru satisfacerea nevoilor fiziologice și a celorlalte nevoi specifice genului, ori de câte ori este necesar, în condiții de igienă și intimitate. Spațiile de deținere sunt amenajate, astfel încât să permită iluminatul natural și artificial, precum și aerisirea optimă a acestora. În fiecare cameră sunt montate mese pentru servirea hranei, rafturi pentru depozitarea produselor, cuiere și bănci, iar în baie rafturi pentru păstrarea încălțămintei. Celelalte bunuri de folosință îndelungată sunt păstrate la magazia penitenciarului unde deținutele au acces conform programului stabilit”, a transmis FSANP.