Elena Udrea avertizează: dacă Simion îl suspendă pe Nicușor Dan, Kovesi ajunge la Cotroceni

Publicat: 01 iul. 2026, 07:29, de Andreea Pavaloiu, în POLITICĂ , ? cititori
Elena Udrea avertizează: dacă Simion îl suspendă pe Nicușor Dan, Kovesi ajunge la Cotroceni
sursa foto: PLAYTECH

Criza politică din România intră într-o nouă etapă tensionată: AUR a anunțat oficial că pornește procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan, iar fostul ministru Elena Udrea a reacționat imediat cu un scenariu care zguduie scena politică. Aceasta avertizează că, dacă demersul lui George Simion reușește, scaunul de la Cotroceni va fi ocupat de Laura Codruța Kovesi.

AUR începe demersurile pentru suspendarea președintelui

Liderul AUR, George Simion, a transmis marți, 30 iunie, un mesaj cu greutate pe Facebook, prin care anunță că formațiunea sa trece la pași concreți împotriva șefului statului. Anunțul vine în ziua în care Parlamentul își încheie actuala sesiune fără ca președintele să fi desemnat un nou premier.

Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan! Astăzi și mâine venim cu multe vești bune de la ședința extraordinară a Consiliului Național de Conducere AUR„, a anunțat liderul AUR.

În aceeași intervenție, Simion i-a adresat șefului statului o cerere fermă, sub formă de somație publică.

Îl somăm pe Nicușor Dan să desemneze săptămâna aceasta un premier, conform obligațiilor Constituționale!„, a transmis liderul formațiunii suveraniste.

Blocajul de la Cotroceni și calculele președintelui

Nicușor Dan a anunțat că nu va face nicio nominalizare la funcția de prim-ministru în ziua de marți și că așteaptă ca partidele parlamentare să cadă de acord asupra unui candidat comun. Decizia șefului statului prelungește vidul politic, în condițiile în care intrarea în vacanța parlamentară amână și mai mult formarea unui executiv cu puteri depline.

Elena Udrea desființează discursul anti-Bolojan

În toiul acestor turbulențe, Elena Udrea susține că blocajul instituțional nu are nicio legătură cu o eventuală încăpățânare a premierului demis, Ilie Bolojan. Ea subliniază că este vorba despre incapacitatea partidelor din opoziție de a construi o majoritate funcțională.

Bolojan nu vrea să plece de la Guvern!!! Tot aud inepția asta! Cum adică nu vrea? El nu a vrut nici să treacă moțiunea în Parlament și, totuși a trecut! Deci nu de voia sau ne voia lui Bolojan se încurcă ceilalți în a face un guvern nou și astfel, să îl trimită acasă pe Bolojan ci, de propria neputința!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Fosta ministră a adresat și o serie de critici dure la adresa formațiunilor politice.

Dragilor, sunteți praf! Ați făcut un plan așa de prost, încât va împachetează gruparea din spatele lui Bolojan în propriile voastre ițe!„, a punctat Udrea.

Aceasta critică inclusiv refuzul partidelor pro-europene de a negocia cu AUR, deși au votat alături de formațiunea lui Simion la moțiunea de cenzură.

Cu tâmpenia asta că nu discutați cu AUR pentru a avea susținere majoritară în Parlament, cu care ați dat totuși jos Guvernul Bolojan, nu faceți decât să prelungiți criza politică, sa expuneți România la un dezastru economic și, să vă enervați și proprii susținători„, a transmis fostul ministru.

Scenariul Kovesi la Palatul Cotroceni, avertismentul direct dat lui Simion

Elena Udrea atrage atenția că un demers reușit de suspendare a lui Nicușor Dan ar putea aduce la conducerea statului ultima persoană dorită de electoratul antisistem.

Fostul ministru pune sub semnul întrebării adevăratele intenții ale liderului AUR și sugerează un joc de culise riscant pentru toți cei implicați în atacul împotriva președinției.

Iar dacă Simion chiar reușește suspendarea lui Nicușor Dan, următorul Președinte este Kovesi! Sigur, întrebarea este ce și al cui joc îl face Simion, în cazul ăsta?!„, a întrebat Elena Udrea.