Elena Udrea nu se consideră victima lui Băsescu. Cine ar fi, de fapt, călăul fostei ministre: Planul nu a fost românesc
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/02/UdreaBasescu.jpg)
Elena Udrea, fost ministru al Economiei și una dintre cele mai controversate figuri ale scenei politice postdecembriste, a acordat primul interviu după eliberarea din penitenciar, unde a petrecut trei ani și jumătate în dosarul Gala Bute. Udrea a vorbit deschis despre relația sa cu fostul președinte Traian Băsescu, dar și despre ceea ce ea numește „sistemul Coldea”, care ar fi orchestrat condamnarea sa.
Elena Udrea nu îi găsește vina lui Băsescu
Întrebată dacă se consideră o victimă a lui Traian Băsescu, Elena Udrea a respins categoric această ipoteză. Ea a subliniat că și-a asumat fiecare decizie politică și că ceea ce i s-a întâmplat a ținut de „destinul politic” și nu de o trădare din partea fostului șef al statului.
Udrea a explicat că, de-a lungul carierei sale, a văzut și alți lideri politici care au fost vizați de dosare penale, însă aceștia au reușit să evite condamnarea.
„Au mai fost domnul Ponta, domnul Tăriceanu, dar ei au scăpat. Eu am fost singura care, indiferent cât am încercat să fiu judecată drept, am ajuns să petrec trei ani și jumătate în spatele gratiilor”, a spus fostul ministru.
Elena Udrea, victima lui Coldea
Elena Udrea susține că adevăratul său adversar a fost Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, pe care îl acuză că a orchestrat eliminarea sa din viața politică. În opinia sa, Băsescu ar fi primit informații trunchiate sau chiar false din partea serviciilor secrete, ceea ce l-ar fi ținut departe de realitatea jocurilor de putere.
„Basescu nu știa multe lucruri pe care le făcea Coldea. Sistemul nu era gândit aici, ci implementat aici. S-a găsit un Coldea într-un rol pe care l-a executat foarte bine, dar planul nu a fost românesc”, a afirmat Udrea.
Fostul ministru recunoaște că destinul său politic a fost atipic și că a plătit un preț greu pentru apropierea de Traian Băsescu. Deși a negat că ar fi fost sacrificată de acesta, Udrea a reiterat ideea că „sistemul” a acționat concertat pentru a o scoate definitiv din jocul politic.
Udrea, audiată în dosarul lui Coldea
Elena Udrea a fost și ea audiată în dosarul deschis pe numele fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. Dosarul este unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupție legate de structurile de forță din România, implicând foști oficiali de rang înalt și oameni de afaceri.
Potrivit DNA, Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, a fost trimis în judecată alături de generalul Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției Juridice din SRI, de avocatul Doru Trăilă și de omul de afaceri Dan Tocaci.
Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în formă continuată (atât ca autor, cât și ca posibil complice) și spălare de bani.