Elevii nu vor fi afectați de greva profesorilor de astăzi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/stiri-botosani-greva-profesorilor.jpg)
Ministrul Educației s-a întâlnit marți, 17 iunie, cu reprezentații sindicatelor din învățământ, anunță Edupedu. În urma acestei întâlniri, liderii sindicali au declarat că greva profesorilor va avea loc miercuri, însă fără a afecta elevii.
Greva profesorilor nu întrerupe orele sau examenele
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a transmis că elevii trebuie să se prezinte la cursuri în mod normal. Acesta a promis că protestul nu va afecta în niciun fel programul școlar sau desfășurarea examenelor. Profesorii vor purta ecusoane cu mesaje simbolice sau banderole pe braț. De asemenea, în instituțiile de învățământ vor fi lipite afișe cu revendicările sindicatelor.
„Încă o dată, acțiunea noastră nu afectează elevii sub nicio formă. Nu vorbim de o afectare a examenelor care vor fi în curs de derulare. Dar încă o dată trebuie să înțeleagă clar clasa politică. Nu-și pot bate joc la nesfârșit de sistemul de învățământ. Nu se poate așa ceva.” a declarat Nistor.
Protestul va avea loc doar miercuri, 18 iunie, însă liderii sindicali avertizează că, în lipsa unui răspuns din partea autorităților, ar putea urma acțiuni de protest la începutul anului școlar viitor. Potrivit lui Simion Hăncescu, liderul FSLI, orice măsuri care vor afecta negativ cadrele didactice vor atrage reacții dure, similare celor din anul 2023.
Nemulțumirile profesorilor și desfășurarea protestului
Profesorii sunt nemulțumiți de mai multe măsuri legislative care ar urma să fie adoptate. Printre acestea se numără intenția de a crește norma didactică, limitarea accesului la vouchere de vacanță și eliminarea indemnizației pentru titlul de doctor. Sindicatele susțin că politicienii nu și-au respectat promisiunile făcute în urma grevei generale din urmă cu doi ani.
Participanții la grevă au primit o notă de informare prin care se recomandă implicarea liderilor grupelor sindicale în fabricarea și diseminarea materialelor de protest. Aceștia sunt însărcinați cu tipărirea afișelor și a comunicatelor, precum și afișarea acestora în spații cât mai vizibile.
Pentru mesajele de pe ecusoane și banderole, s-au transmis o serie de sugestii:
„Considerăm că cea mai bună variantă ar fi aceea de a se purta ecusoane cu mesaj scris. De exemplu: „Educație, nu austeritate!”; „Nu acceptăm să fim umiliți!”; „Demnitate pentru Educație!”, „Românie educată, nu sacrificată!”, se arată în informarea transmisă luni.
Greva profesorilor de miercuri are loc cu doar câteva zile înainte de Evaluarea Națională. Însă liderii sindicali au dat asigurări că elevii nu vor fi afectați. Prima probă a examenului va avea loc luni, 23 iunie, în condiții normale.