Elevii români din Diaspora pot fi intergați mai ușor în sistemul școlar românesc

Proiectul care facilitează integrarea în sistemul de educație din România a elevilor anterior școlarizați în străinătate a fost votat miercuri, în unanimitate, de Camera Deputaților.

Proiectul legislativ vine în sprijinul elevilor și familiilor acestora care au fost parte a Diasporei românești, dar și al profesorilor care predau elevilor anterior școlarizați în alt stat.

„Acest proiect de lege depășește orice premisă politică și vizează un subiect sensibil, cu relatări preluate de la firul ierbii. Pentru a determina românii din afara granițelor țării să se întoarcă acasă, generarea unui pachet consistent de soluții la adresa fiecărei provocări ce survine în acest proces este foarte util și necesar. Mă bucur că toți actorii educaționali și decizionali s-au alăturat proiectului nostru, iar deschiderea către o bună cooperare va facilita integrarea copiilor anterior școlarizați în străinătate. Copiii care revin acasă au nevoie de sprijin pentru a se integra și profesorii sunt cei care o vor putea face datorită acestui proiect de lege”, a declarat Simina Tulbure, deputată USR pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și coinițiatoare a proiectului.

„Suntem într-un moment unic în parcursul României, cu un acces fără precedent la resurse financiare și un context post pandemic și geopolitic care ne permit în anii următori să creștem competitivitatea României pe piețele globale, dar pentru asta avem nevoie să ne păstrăm resursa umană și să ni se întoarcă acasă și din creierele și forța de muncă ce au plecat în diaspora. Ca să putem susține creșterea economică, trebuie să rezolvăm criza resursei umane, avem un deficit estimat pe ritmul actual de creștere de peste 200.000 de locuri de muncă care vor fi greu ocupabile. Pentru multe familii, decizia de a se întoarce depinde de posibilitatea de integrare a copiilor, în special în școală și în colectivitate, iar acest proiect contribuie la rezolvarea acestei probleme”, a declarat deputata Oana Țoiu, președinta Comisiei pentru Tineret și Sport în Camera Deputaților, coinițiatoare a proiectului.

Una dintre problemele identificate, în urma discuțiilor cu românii din afara granițelor țării care au ales sau iau în considerare opțiunea întoarcerii acasă, este legată de sistemul de educație. Elevii anterior școlarizați în străinătate trebuie să fie reintegrați în sistemul de învățământ românesc, fie că nu au mai fost școlarizați în România, dar dețin cunoștințe minime de limba română, fie că au fost școlarizați exclusiv în străinătate și nu dețin cunoștințe de limbă și cultură românească sau au mai fost școlarizați în România, însă au petrecut o perioadă mai mare de doi ani în străinătate și s-a produs o ruptură în procesul educațional. Impedimentele, în schimb, nu întârzie să apară, iar ele se materializează cu precădere la nivel curricular și socio-emoțional.

Statisticile Inspectoratelor Școlare Județene arată că numărul elevilor anterior școlarizați în străinătate care s-au integrat în sistemul de învățământ din România se ridică la 10.081 în 2019, la 9.589 în 2020, respectiv la 11.286 în 2021.

Proiectul de lege prevede înființarea grupelor de acomodare, în cadrul cărora elevii să beneficieze de cursuri de limbă, cultură și civilizație română, în paralel cu orele de curs obligatorii. De asemenea, are menirea de a facilita tranziția educațională a elevilor anterior școlarizați în străinătate și de a asigura crearea unui context coerent pentru a derula un asemenea demers. Pornind de la cercetările efectuate în prealabil și de la situația actuală în materie de integrare educațională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă și de maximă actualitate.

Proiectul urmează să ajungă la dezbateri și votul final la Senat, aceasta fiind camera decizională.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie cu degajări mari de fum a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. Potrivit primelor informații, incidentul nu a fost urmat de...

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...