EMA: Varianta Omicron ne va scoate din pandemie

Răspândirea variantei Omicron a SARS-CoV-2 va transforma Covid-19 într-o boală endemică, cu care oamenirea poate învăţa să trăiască, preconizează Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.  

EMA îşi exprimă totodată îndoiala cu privire la administrarea unei a patra doze de vaccin anticovid populaţiei europene şi apreciază că vaccinarea repetată antcovid nu este o strategie ”durabilă”.

”Nimeni nu ştie exact când ne vom afla la capătul tunelului, dar vom ajunge acolo”, a declarat marţi şeful strategiei de vaccinare la EMA, cu sediul la AMsterdam, Marco Cavaleri.

”Odată cu creşterea imunităţii în rândul populaţiei şi cu omicron va exista multă imunitate naturală, în afară de vaccin şi vom avansa rapid către un scenariu care va fi mai aproape de endemic”, a aprecat într-o conferinţă de presă Marco Cavaleri.

Însă, a subliniat el, ”nu trebue să uităm că ne aflăm în continuare în pandemie”.

Raport OMS: Varianta Omicron este deja dominantă în lume, reprezentând aproape 60% din cazuri 

Varianta Omicron, care în urmă cu două săptămâni era detectată în 1,6% din noile cazuri de COVID-19 la nivel global analizate în laboratoare, reprezintă deja 58,5% din totalul noilor contagieri, depăşind astfel Delta şi devenind dominantă la nivel mondial, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE, conform Agerpres.

Raportul epidemiologic săptămânal al OMS, publicat miercuri, arată că din cele 357.000 de teste realizate de reţeaua globală de laboratoare GISAID în ultimele 30 de zile, peste 208.000 au detectat varianta Omicron.

Alte 147.000 de teste (circa 41%) au corespuns variantei Delta, care în rezultatele din urmă cu două săptămâni reprezenta încă 96% din cazuri şi care a fost tulpina dominantă în cea mai mare parte a anului 2021.

Raportul notează că noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2 este capabilă “să evite imunitatea” şi că există deja contagieri inclusiv în rândul celor vaccinaţi şi al celor care au trecut prin boală şi care au dezvoltat anticorpi.

OMS precizează, pe de altă parte, că “dovezi tot mai numeroase” arată că varianta Omicron cauzează forme mai puţin grave de COVID-19 decât variantele anterioare ale virusului.

Totuşi, OMS avertizează că riscurile sanitare pe care le implică varianta Omicron continuă să fie “foarte ridicate”, având în vedere că această variantă virală duce la o creştere a numărului de spitalizări şi de decese în rândul persoanelor vulnerabile.

Cel mai ridicat număr zilnic de contagieri din peste doi ani de pandemie corespunde zilei de 6 ianuarie, cu peste 2,6 milioane de de cazuri la nivel global – un număr care ar putea fi în realitate mai mare, potrivit OMS, ţinând cont de numărul mare de infectări diagnosticate prin teste antigen realizate la domiciliu şi care rămân neraportate.

De atunci, pragul de 2 milioane de cazuri a fost depăşit şi în alte zile şi experţii medicali nu au confirmat încă un vârf al contagierilor, deşi unele dintre primele ţări afectate de Omicron, precum Africa de Sud, par să-l fi atins deja, precizează raportul OMS.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...