Emeric Ienei, încă un omagiu într-un șir de recunoștință care nu se va sfârși

Fotbalul românesc și-a pierdut astăzi unul dintre cei mai respectați și eleganți oameni: Emeric Ienei, „Nea Imi”, omul care a transformat Steaua București într-un fenomen european și care a lăsat în urmă lecții de caracter, disciplină și noblețe în sport. La 88 de ani, Ienei s-a stins la Oradea, orașul pe care l-a iubit întreaga viață, lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și admirat.

Pentru cei care au avut privilegiul de a lucra alături de el, Emeric Ienei a fost un mentor, un părinte spiritual și un reper moral. Jucători emblematici precum Marius Lăcătuș, Gabi Balint sau Ladislau Boloni au povestit despre felul în care Ienei a știut să gestioneze echipa fără să ridice niciodată vocea, cum a combinat calmul și fermitatea cu respectul pentru fiecare individ. Era un bărbat care vorbea cu politețe, care cerea performanță, dar nu prin frică, ci prin încredere și responsabilitate. „Țin minte că atunci când traversam o perioadă dificilă, Nea Imi m-a încurajat să rămân pe teren. Am revenit și i-am rămas recunoscător toată viața”, își amintește cu lacrimi în ochi Marius Lăcătuș.

Cariera sa strălucită începe însă pe teren, ca fotbalist. Între 1957 și 1969, Emeric Ienei a evoluat la Steaua, câștigând de trei ori campionatul și de patru ori Cupa României. Din instinctul dobândit în anii de jucător, Ienei a construit mai târziu filosofia sa de antrenor: precizie, anticipare și atenție la detalii, dar și la caracterul celor din jur. Totul era calculat, dar niciodată lipsit de omenie. Sub conducerea sa, jucătorii nu doar că au excelat pe teren, ci au crescut ca oameni, învățând răbdarea, respectul și responsabilitatea.

Ca antrenor, Ienei a scris pagini memorabile în istoria fotbalului românesc. Cel mai important moment a venit pe 7 mai 1986, la Sevilla, când Steaua a învins Barcelona la penaltyuri, câștigând Cupa Campionilor Europeni. O performanță fără precedent, care a ridicat întreaga țară în picioare și a pus România pe harta marilor cluburi europene. Dar succesul său nu s-a limitat la trofee: Ienei a fost omul care a creat o cultură a echipei, o liturghie a paselor scurte și a jocului colectiv, transformând fotbalul într-o artă.

11:26 • SPORT

A murit Emeric Ienei

Pe lângă Steaua, Emeric Ienei a fost selecționer al echipei naționale, conducând România la Mondialul din Italia ’90 și la Euro 2000. Chiar dacă și aici au existat momente mai puțin fericite, nu acestea definesc moștenirea sa. Ceea ce rămâne este imaginea unui om care a respectat valoarea fiecărui jucător, care a știut să motiveze fără a ridica tonul și care a condus prin exemplu, nu prin autoritate.

În viața personală, Ienei a trăit cu aceeași eleganță și discreție. A fost căsătorit cu Vasilica Tastaman, actriță celebră, cu care a avut un fiu, și ulterior cu Ileana Gyulai, fosta scrimeră. Relațiile sale au reflectat aceeași eleganță și respect cu care a trăit întreaga viață. Pentru cei care l-au cunoscut, Ienei nu a fost doar un om de succes, ci un om întreg, care a știut să fie și om, și lider.

Reacțiile la decesul său au fost unanime. Steaua București, Dinamo, Rapid, Farul, Petrolul și FC Bihor au transmis mesaje de condoleanțe și omagiu, evidențiind profesionalismul, demnitatea și rafinamentul celui care a rescris istoria fotbalului românesc. Jucători și colegi au vorbit despre importanța lecțiilor sale, despre cum „Nea Imi” a știut să transforme echipele în familii, iar sportul într-o experiență umană de neuitat.

Emeric Ienei nu a fost doar un antrenor cu rezultate excepționale. A fost un simbol al bunului simț, al eleganței și al echilibrului într-o lume a fotbalului adesea zgomotoasă și plină de orgolii. El a rămas întotdeauna fidel principiilor sale și anume respect pentru jucători, disciplină, modestie și pasiune pentru joc. România pierde nu doar un mare antrenor, ci și un om de o valoare rară, un adevărat lord al fotbalului.

Astăzi, în Oradea, dar și în vestiarele din întreaga țară, numele lui Emeric Ienei va rămâne sinonim cu noblețea, profesionalismul și victoria. Lacrimile și amintirile celor care i-au fost elevi și prieteni sunt dovada impactului său nu doar asupra fotbalului, ci asupra oamenilor. Drum lin, Nea Imi. Fotbalul românesc și România întreagă îți vor purta memoria în suflet pentru totdeauna.