Emil Boc vrea doar interviuri cu întrebari regizate. Ce a pățit o jurnalistă Euronews

Publicat: 20 apr. 2024, 11:19, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Emil Boc vrea doar interviuri cu întrebari regizate. Ce a pățit o jurnalistă Euronews

O situație tensionată a avut loc la Primăria Cluj-Napoca, unde jurnalista Dana Coțovanu de la Euronews Romania a fost tratată cu dispreț de către primarul Emil Boc. Acesta a refuzat să răspundă la întrebări nepregătite și a părăsit interviul trântind ușa, după ce jurnalista a refuzat să accepte un interviu cu întrebări regizate.

Jurnalista a relatat pe rețelele sociale experiența sa revoltătoare, explicând că, deși nu a primit întrebările înainte, primarul Boc a insistat că nu va răspunde la întrebări nepregătite și că interviul trebuie să se axeze doar pe lucrările de modernizare și politică. După un schimb de replici tensionat, Emil Boc a părăsit sala de interviu, lăsând-o pe jurnalista Euronews fără răspunsuri.

Acest incident, care a durat mai puțin de 2 minute, ilustrează o atitudine de dispreț față de presă și față de principiile democrației. Jurnalista subliniază că întrebările nepregătite sunt esențiale în jurnalism și că presa nu ar trebui să fie tratată ca un instrument de PR al politicienilor.

Această întâmplare este doar un exemplu din seria de incidente în care politicienii ignoră sau ridiculizează presa, preferând să-și comunice mesajele prin intermediul rețelelor sociale. Dana Coțovanu îndeamnă publicul să-și exercite dreptul la vot și să-i pună întrebări politicienilor, într-un moment în care viața reală și cea virtuală par să se intersecteze în moduri tot mai complexe și influente.

”Azi domnul Emil Boc a vrut interviu cu întrebări regizate
Am avut programat un interviu cu Emil Boc. Mi s-a zis că ,,ne auzim după 11.00″, niciodată nu primesc o oră fixă. S-a hotărât, la 11.30 că ne vedem la 12.15. . Intru în Sala de Sticlă de la Primaria Cluj Napoca.
,,Bună ziua! Înțeleg că vorbim despre lucrările de modernizare, nu?”
,,Da, și încă câteva chestiuni pe politic.”
,,Poftim? Cum? exclus! Nu am fost anunțat dinainte întrebările, nu răspund. Îmi pare rău!”
,,Păi întrebările nu se trimit înainte. Nici legat de lucrările de modernizare ale străzilor principale nu-mi răspundeți?”
,,Nu, am terminat. Acord respect, cer să fiu respectat.”
,,Vorbiți despre democrație constant și îmi spuneți că trebuia să trimit întrebările înainte?!!” Iese, trântește ușa sălii de sticlă și pleacă și a pus-o pe purtătoarea de cuvânt să-mi răspundă.
Toată această interacțiune a durat mai puțin de 2 minute. Nu știu cum să vă zic, dar întrebările NU se trimit înainte. Presa nu e regie și nu e PR-ul primarului. Nici măcar lui Dumnezeu nu-i trimit întrebările înainte. 🙂 Dar eu fraieră că procedez altfel, așa cum a învățat la școală și citit ea în basmele jurnaliștilor. Acum dl. Emil Boc e la Sălaj, la întâlnirea PNL Sălaj, și teoretizează același discurs repetitiv și gol despre democrație. E fix același de la toate conferințele. Îmi pare rău că un primar cu 2 facultăți și cu 6 stagii de pregătire şi burse în străinătate doar teoretizează, nu și aplică.
Apropo de democrație, v-aduceți aminte de președintele care a pornit trendul în rândul liberalilor că se poate și fără dezbateri publice? se poate și fără presă? Dacă tati poate, pot și copiii de la primării. 🙂 Într-o democrație, presa îi servește pe guvernați, nu pe guvernatori. Din atitudinea asta eu n-am nimic de pierdut, dumneavoastră aveți, oamenilor pe care îi informăm le-a întors spatele, nu doar mie.
Las două citate, în completare, dintr-o carte pe care efectiv o devorez, carte scrisă de Maria Ressa și care îmi dă o gură de aer. (Cum să înfrunți un dictator)
1. ,,Nu e nevoie decât de un singur om care să ridice vocea și să te apere, pentru că un bully nu suportă să fie provocat în public.”
2. ,,Capacitatea de a discerne și de a pune întrebări, crucială deopotrivă pentru jurnalism și pentru democrație, este, de asemenea, determinată de educație. Jurnaliștii și organizațiile de presă reflectă puterea oamenilor de a cere socoteală propriilor lideri. Asta înseamnă că, în final, calitatea unei democrații poate fi determinată și de calitatea jurnaliștilor ei.”
Locul presei a fost furat de rețelele sociale, iar politicienii nu mai dau doi bani pe jurnaliști, respectiv pe oameni. Își anunță candidatura la primărie pe Facebook, printre lalele, și acolo pare că au influență, că schimbă realitatea. Faptul că Facebook și TikTok au preluat rolul presei nu mai este o noutate, dar ceea ce aceste rețele nu vor face niciodată este faptul că NU vor pune întrebări.
Nu e prima dată când dl. Emil Boc încearcă să ridiculizeze și să-și bată joc, scriu aici pentru că în aproape 2 luni este foarte important să le puneți întrebări politicienilor prin vot, să le arătați că viața bate realitatea virtuală unde sunt zei și cap de afiș publicitar la campania Orașul de 5 stele.”