Emma Răducanu s-a calificat în sferturi, la Transylvania Open

Publicat: 28 oct. 2021, 18:46, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Emma Răducanu s-a calificat în sferturi, la Transylvania Open

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (18 ani, 23 WTA) campioana de la US Open, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari după ce a învins-o joi pe Ana Bogdan (28 ani, 106 WTA) cu 6-3, 6-4.

Meciul a durat o oră şi 30 de minute. Favorita numărul trei a turneului a început foarte bine şi s-a desprins rapid la 3-0, după care s-a mers cu serviciul, câştigând primul set cu 6-3. Răducanu a avut un debut bun şi în actul secund, cu break, dar Ana Bogdan a revenit şi a egalat, 2-2. Răducanu a câştigat cu 6-4 și şi-a asigurat un cec de 5.800 de dolari şi 60 de puncte WTA, în timp ce Ana Bogdan rămâne cu 3.675 de dolari şi 30 de puncte.

În sferturile de finală, Emma Răducanu o va înfrunta pe ucraineanca Marta Kostiuk (19 ani, 55 WTA), a şasea favorită.

„A fost un meci greu, Ana este o adversară foarte bună. Ea aleargă mult şi a fost dificil să îi dezechilibrez jocul. A fost greu, a trebuit să fiu răbdătoare pentru că în acest meci şi-a demonstrat experienţa acumulată în circuit. M-am bucurat să joc acest meci împotriva unei jucătoare din România, nivelul a fost unul ridicat. Chiar dacă spectatorii nu au avut acces, au fost în tribune voluntarii. A fost plăcut să îi aud în acest meci cu Ana, care este o adversară dificilă„, a spus ea la postul DigiSport, scuzându-se că nu vorbeşte în limba română.